Eu am steaua mea!

Eu am steaua mea!

Am avut multe momente în care mi-am dorit să fiu o stea sau să ajung pe o stea. Așa sunt eu, mai romantică. Nu m-am gândit niciodată, în schimb, să fiu o stea, de cinema, eventual.
M-am simțit mereu protejată și iubită de Univers, iar stelele și-au făcut mereu simțită prezența în viața mea. Și în momente bune și în altele mai puțin plăcute. Îmi place că acum chiar am o stea a mea. Fetiței mele, Charlize, i-a venit ideea într-o bună zi, uitându-se la cer, să aleagă ea o steluță micuță și luminoasă și să îmi spună că este sigur bunica mea și că așa îmi arată ea că mă iubește și că este încă cu mine.

M-am bucurat să văd că folosește ” tehnica ancorei” în mod natural și asta îmi dă speranța că va știi să o folosească și în viața ei de adult.
Această tehnică este des utilizată în practica mea cu părinții și cu micuții cu care lucrez, inclusiv cu cei doi, ai mei, de acasă.

Ce este, mai exact?

”Este ceva magic”, îmi spun unii părinți, pentru că funcționează de fiecare dată și poate fi folosită în orice situație. Eu o folosesc la copii,cu precădere, pentru adaptarea la grădiniță, unde autonomia este secretul succesului. Îi invit pe părinți să își confecționeze alături de copiii lor diverse obiecte, cum ar fi brățări, batiste, pernuțe mici sau figurine. Ei trebuie să aleagă fiecare materialul preferat, culoarea și textura favorită și apoi să treacă la meșterit. Produsul final este menit să meargă cu micuț la grădiniță, dar nu înainte să fie încărcat de ce are el nevoie pe parcursul zilei: de dragoste, răbdare, calm, încredere sau putere. Ancora nu este o baghetă magică care să facă minuni în locul nostru. Este doar un obiect care să ne aducă aminte că magia există în noi. În noi este și calmul și răbdarea și puterea și că putem să ne îmbrăcăm singurei la grădiniță, chiar și așa micuți fiind, făcând pași drăgălași către a fi autonomi. Tot ancora ne amintește și că dragostea părinților continuă și dacă suntem în locuri diferite. Și uite așa, cu ajutorul ancorelor depășim momente critice ale fiecărei vârste în parte.

Ancorele pot fi diferite și schimbate mereu. Cele mai profunde sunt cele fizice, cum ar fi un sărut pe mânuță, pentru ca cel mic să știe că e mereu înconjurat de dragostea necondiționată a părinților și să meargă mereu semeț pe drumului lui, plin de aventuri ce trebuie explorate.

Cu ai mei copii am avut multe ancore, de la brățări, bilețele cu mesaje de dragoste sau de încurajare, ascunse prin ghiozdan până la ascultarea ritmului inimii în momente în care eram singuri, dar aveam mare nevoie unii de ceilalți. Cu cât mai mult sunt încurajați să exploreze, cu cât curiozitatea le este acceptată cu atât mintea lor va fi din ce în ce mai deschisă să își găsească într-o bună zi steaua lor.

Cu ajutorul ancorelelor, care le reamintesc copiilor că ei au toate resursele pentru a reuși, îi ajutăm să fie mult mai autonomi. Eu cred că ar fi bine ca noi, părinții, să îi susținem pe micuți să exploreze mai mult și să le dăm încredere că pot. Cu cât spunem mai des DA cu atât ei sunt mai dornici să își desfacă aripile. Danonino, continua campania pro autonomie Spune DA cu pași noi, aceia de a le fi alături copiilor atunci când ei au dorința de explora: Spune Da explorării!

Anul acesta, Danonino ne inspiră să ne lăsăm purtați către stele și să le dăm și copiilor noștri aripile de care au nevoie.

Danonino continuă să susțină autonomia copiilor printr-o nouă campanie educațională interactivă, „Spune DA explorării”, îndemnând părinții și pe cei mici să pornească în aventura spațială alături de Dino și să descopere împreună misterele Universului.

Ce trebuie să facem?

Cumpărăm fie iaurturile de băut, fie brânzica Danonino, iar noile ambalaje ne transformă în cosmonauți, prin simpla scanare a simbolului Shazam de pe acestea.


Eu și ai mei năzdrăvani am descoperit toate acestea în cadrul evenimentului Spune DA explorarii, unde copiii au avut șansa de a-l cunoaște pe Dumitru Prunariu, primul și singurul cosmonaut român, o adevărată sursă de inspirație pentru toți copiii care se visează astronauți și purtându-i prin propria experiență astronautică. Tot acolo cei de la Astroclubul București, prima asociație a astronomilor amatori din București, le-au oferit celor mici prezenți la evenimentul „Începe aventura spațială cu Dino!” sesiuni demonstrative de observație astronomică, dar și posibilitatea de a descoperi fragmentele unui meteorit.


Copiii mei au fost total fascinați! S-au uitat la planeta Marte, au studiat meteoritul, ba chiar Karim ar fi vrut să îl atingă, în speranța de a se transforma într-un super erou. Sper că motivul nu era acela de a o învârti un pic pe sora lui prin spațiu, în spirit frățesc, evident.

Mi-a plăcut tare mult și mesajul Andreei Dumitrescu, Brand Activation Manager Danonino România & Bulgaria, pentru că știu câte eforturi frumoase se fac în sensul creșterii unor generații autonome și încrezătoare:
„Ne dorim să fim alături și de părinți, prin programe educaționale care au scopul de a contribui la dezvoltarea emoțională a copiilor. Acesta este și motivul pentru care am dat startul campaniei „Pornește în aventura spațială cu Dino!”, ce vine să susțină în continuare conceptul „Spune DA”!, prin care ne-am propus să încurajăm tot mai mulți părinți să răspundă pozitiv copiilor lor, pe un model de creștere bazat pe autonomie și educație prin joacă.”, a declarat Andreea Dumitrescu, Brand Activation Manager Danonino România & Bulgaria.

Noua colecție de 15 magneți de frigider vine cu ilustrații reprezentând constelații, stele, planete, asteroizi, dar și informații educaționale. Colecția are rolul de a-i încuraja pe copii să descopere cât mai multe despre Univers, într-o manieră cât mai distractivă, dar să și obțină răspunsuri la toate curiozitățile.

Cea mai recentă campanie Danonino susține cu multă delicatețe nevoia copiilor de a explora și îi îndeamnă pe părinți să le fie alături copiilor lor, în special atunci când ei mai fac câte un pas, fiecare către steaua lui.

Sursa mesajului: Vizitati blogul Gabrielei Maalouf aici

Categories: Stiri Sanatate

About Author

Gabriela Maalouf

Gabriela este trainer NLP pentru copii și părinți, certificat în Marea Britanie, NLP Practitioner, jurnalist, consiler dezvoltare personala, acreditat de Ministerul Muncii, Ministerul Educației, atât în România, cât și în UE. Gabriela a lansat în Romania teoria Parentingului Personalizat, plecând de la practică și ajungând la teorie. Gabriela este mamă a doi copii.

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*