Din păcate, una dintre cele mai frecvente motive pentru care un micuț se plânge de durere de burtă la școală este pentru că atunci cand și-a exprimat emoțiile reale, adulții din jurul lui nu l-au ascultat.

Nu contează cine a fost: mama, tata, bunica, bunicul, educatoarea. A fost acolo un adult sau mai mulți care nu au reușit să îi valideze copilului emoția.

Poate că a avut o zi grea, când și-a scăpat sendvișul pe jos, când a ieșit ultimul afară că nu a putut să-și lege șireturile. Poate prietenii l-au ignorat. Poate a lipsit doamna și a venit altcineva în locul ei. Poate e cineva bolnav acasă! Poate parinții au avut un conflict! Sunt mii de motive și de posibilități din cauza cărora copiii pot fi anxioși cu plecatul de acasă sau cu statul la școală.

De obicei, la început, ei spun ce simt si de ce le e teamă, dar vin, de foarte multe ori răspunsuri de genul:

“ Nu ai niciun motiv să fi trist/ furios/ îngrijorat!”

“ Nu mai plânge! Esti băiat/ fată mare!”

“ Ești singura/ singurul care plânge la școală!”

Înainte să creadă că sunt defecți pentru simplul fapt că au emoții ( pentru că da, dacă ne spun parinții că nu e în regulă să simțim ce simțim înseamnă că e ceva în neregulă cu noi de tot continuăm să experimentăm acele emoții) copiii mai încearcă o altă strategie. Au văzut ei că atunci când sunt bolnavi primesc mai multa atenție. Și atunci, încearcă așa.

De ce este rău? Pentru că acest joc îi transformă în victime. Acest joc se transformă în viața de adult în manipulare prin victimizare. Dar, din pacate, chiar daca obține ce vrea, victima nu este niciodată fericită. Salvatorul ei va fi mereu obligat să o ajute și îi va reproșa asta. De aici până la conflict sau distrugerea relației mai este doar un pas mic. Si atunci, de ce ne-am dori copii care să devină victime?

Strategia unora este să ignore copilul care spune că are dureri de burtică, în momentul în care realizează că nu este o problemă medicală. Alții le distrag atenția cu jocuri, desene sau dulciuri.

Niciuna nu este o variantă bună pentru că, așa cum spuneam, transformă copilul în victimă. Și mai este ceva! Se numește “ bandajul emoțional”. Practic, ignorând sau distrăgând atenția, fie lăsăm rana liberă, fie o bandajăm fără a fi dezinfectată.

Să ne imaginăm că micuțul nostru se lovește destul de rău. Ce facem? Lăsăm rana așa? Ne grăbim să îi punem un plasture? Nu!!! Dezinfectăm, curățăm mai întâi! Se pare că știm destul de bine ce să facem cu corpurile noastre! Vestea bună este că și emoționalul se tratează cam la fel!

Ori de câte ori avem o rană emoțională, primul pas este curățarea! Deci ce facem cu micuțul cu durere de burtică la școală? În primul rând, ne asigurăm că nu e nimic de natură medicală.

Ulterior, ne apucăm să vorbim cu el, despre cum se simte, ce a fost nou în viața lui, ce l-a deranjat în ziua respectivă. Și tot așa, din pas în pas, până ajungem la ce îl doare cel mai tare. Este foarte posibil să îi treacă durerea instantaneu! Dacă e ceva mai vechi, discuțiile se pot prelungi pe mai multe zile!

Să nu credeți că dacă ascundem lucruri sub preș, ele vor înceta să existe! Vor exista în continuare și ne vor lua prin surprindere când ne e lumea mai dragă!

Haideți să fim mereu atenți la semnalele de alarmă pe care ni le trag copiii!

The post De ce îi doare burta pe copii la școală appeared first on Gabriela Maalouf.

Sursa mesajului: Vizitati blogul Gabrielei Maalouf aici