Oare o exista o familie în care cei cresc un copil să nu se certe? Dacă da, le-am putea crea o zi în calendar să îi preamărim. Spun asta fără urmă de sarcasm…:)))

Cei mai mulți dintre noi ne certăm pe tema creșterii unui copil și este firesc să fie așa. Am fost crescuți și educați în feluri diferite și creierul nostru reacționează la ce este cunoscut pentru el. Așa funcționează creierul! Ne creăm automatisme pentru a nu pierde timpul: să apăsăm frâna când vedem un pieton, nu să ne gândim de fiecare dată ce e mai bine de făcut. Să nu punem mâna pe un ibric din care iese abur, nu să facem de fiecare dată evaluare ce e de făcut. Creierul ne ajută în cele mai multe cazuri de acest fel. În schimb, cei care cunosc asta construiesc strategii prin care să ne familiarizeze cu anumite concepte, pentru ca mai apoi să ni le vândă scump. Haine, cosmetice, mâncare și chiar și felul în care trebuie să arătam. Trist, nu?

Știați că dacă îi spui unui micuț care abia învață să vorbească că pe banană o cheamă căpșună și că este roșie, el asta va crede? Și, mai mult de atât, se va certe cu oricine încearcă să îi spună diferit. Sunt convinsă că știați!

Dar, mai știați și că dacă îi citiți o poveste, dar folosiți un ton răutăcios pentru personajul pozitiv și un ton dulce pentru cel negativ, copilul va înțelege și va crede cu tărie ce îi spuneți. Și ce credeți? Se va certa cu oricine spune altceva!

Păi, și atunci, noi de ce nu ne-am certa pe creșterea copiilor dacă am trăit ani de zile într-o anumită convingere? Că blândețea e soluția sau, dimpotrivă, că felul mai aspru a făcut din unii oamenii.

Dacă știm că fiecare are realitatea lui și partea lui de adevăr, bine ar fi să cădem la pace și să combinăm ce e mai bun din stilul fiecăruia sau să ne delegăm sarcini diferite.

Pentru copii este util să experimenteze mai multe tipologii umane, mai multe feluri în care oamenii acționează sau reacționează, că doar așa vor reuși să știe să se comporte în societate cu foarte diferitele persoane pe care le vor întâlni. Dacă trăiesc doar într-o bulă de cristal, s-ar putea să experimenteze tristețe și chiar depresie sau anxietate când vor interacționa cu alte feluri de oameni. Evident, nu îi lăsăm să experimenteze oameni abuzivi, care lovesc sau rănesc emoțional, doar așa preventiv, să se obișnuiască.

În schimb, într-o relație de cuplu, dacă unul este mai precaut ( ca mine) și nu rezistă să vadă diverse giumbușlucuri făcute de micuți prin parc, îl delegăm pe celălalt participant la creșterea copilului să facă asta.

Dacă unul este mai pasionat de nutriție și mâncare sănătoasă, îl lăsăm pe el să se ocupe de asta și nu îl luăm la bășcălie, cum se poartă, de obicei.

Dacă unul decide că un comportament al copilului nu a fost potrivit și ia masuri de consecință, nu abuzive ( lovit, umilit), celălalt îi permite acest lucru. Dacă simte că micuțul are nevoie de confort emoțional, printr-o îmbrățișare, evident că o va face, dar fără a spune că celălalt părinte nu a avut dreptate. Ținem copilul în brațe, îi validăm emoțiile, validăm și emoțiile celuilalt și ne oprim aici.

Evident, nu o să ne iasă mereu perfect, că nu suntem roboți, dar există cale de mijloc! Certurile între părinți duc deseori la divorț și mai rău de atât, copiii se simt, de obicei, responsabili de asta. Este datoria noastră de adulți să acceptăm că suntem diferiți, că avem păreri și realități diferite, dar tot pentru că suntem adulți putem negocia echilibrul și starea de bine a familiei.

The post De ce ne certăm pe copii? appeared first on Gabriela Maalouf.

Sursa mesajului: Vizitati blogul Gabrielei Maalouf aici