A început grădinița și, vrem nu vrem, micuții treziți cu noaptea în cap plâng de cele mai multe ori pe drum sau în fața grădiniței. Dacă faceți parte dintre norocoșii care au copilași ușor adaptabili, nu închideți articolul! Prezint un instrument ușor pentru creșterea autonomiei, valabil pentru toată lumea. De asemenea, puteți fi și un pas mai aproape de o excursie pe care mulți copii și-o doresc intens, la Legoland, Germania!
Este adevărat, un factor important care aduce lacrimi fierbinți pe obrăjori catifelați este teama de a rămâne singuri undeva fără părinți, cu toate celelalte gînduri aferente: dacă nu mai vine să mă ia, dacă nu mă mai iubește, mă aduce aici că nu am fost cuminte și tot așa. Evident, că grăbiți și adormiți fiind de dimineață, nici nu avem timp de conectare, de exprimat emoții, de discutat frici și alte gânduri negre.
Toate acestea fiind spuse, în munca mea de ani mulți cu micuți la școală și grădiniță, am descoperit ceva foarte important. Cu cât sunt mai autonomi, cu cât au șanse mai mici să experimenteze stări de teamă și disconfort.
Dacă un copil este puțin autonom, adică nu știe să meargă singur la toaletă, nu știe să mănânce singur, să se spele pe mânuțe, să se schimbe, atunci el se poate simți în nesiguranță într-un loc nou. Acesta ar putea fi și misterul pentru care un copil care nu a plâns în primele zile și căruia nu i-a fost teamă că va fi lăsat acolo, să înceapă să spună că nu mai vrea să meargă la grădiniță după două săptămâni. Poate că a avut un mic accident la toaletă sau și-a scăpat sendvișul sau nu a reușit să se încalțe la fel de repede ca ceilalți. Dacă nici limbajul nu este încă bine dezvoltat, atunci copiii se gândesc că nu au nicio șansă ca nevoile să le fie înțelese.
De cele mai multe ori, văd micuți plângând la masa de dimineață sau imediat după. De obicei, nu plâng că nu mai vine mami, cu toate că spun că vor la mami. Traducerea este: ” Nu mă descurc cu pachețelul și am nevoie de mami!”
Așadar, un instrument important în crearea autonomiei și reducerea anxietății cauzată de lipsa acesteia poate fi un banal ”pachețel” bine pregătit de acasă. De cele mai multe ori, ne grăbim să aranjăm pachețelul înainte să se trezească copilul sau în timp ce el face altceva. Și eu am căzut în această capacană! Credem că ne complicăm mai puțin înainte de plecare!
Pe termen lung, în schimb, merită mai mult să ne alocăm 5 minute suplimentare să facem pachețelul împreună cu cel mic, decât să rezolvăm săptămâni întregi de plâns. Surpriza e că nici nu vom pierde 5 minute zilnic tot anul școlar! Odată înțeles ce e în pachețel, cum se desface, cum se închide și alte mici detalii, tot acest ritual poate dura doar o săptămână!
Cea mai bună alegere sunt produsele care se deschid ușor, pe care copilul le cunoaște și care nu îl fac să piardă tot timpul de masa în încercarea de a rupe ambalajul, în timp ce ceilalți au terminat deja de mâncat. Acesta poate fi un factor important ce cauzează plâns și anxietate.
Această activitate de a face pachețelul împreună poate părea una banală, dar vine cu multă încărcătură emoțională, fapt ce îl ajută pe micuț să înțeleagă atât de multe concept: mâncarea sănătoasă, joaca poate fi și într-un cadru plin de responsabilitate. Putem transforma un mic ritual de dimineață într-o mare și frumoasă activitate de familie. Concluzia ar fi că este important să fim atenți și alegem mereu gustarea potrivită pentru copilul nostru!
Cei de la Danonino vin cu două variante pentru pachețel foarte prietenoase și ușor de folosit: Danonino Topper, iaurt cu biscuiți delicioși și Danonino, iaurt cu piure de fructe. Ambele pot sta 4 ore în afara frigiderului!
Iar surpriza este foarte mare! Cu doar două produse cumpărate, puteți câștiga marele premiu: o excursie la Legoland! Chiar dacă nu vei fi norocosul câștigător al excursiei, Danonino a mai pregătit 245 de alte premii, la fel de dorite de copii: seturi de Lego Duplo!
Mecanismul este foarte ușor:
1. Cumpără oricare 2 produse Danonino
2. Înscrie bonul prin sms la 1886 sau la www.danonino.ro/promotie
3. Câștigă premii pentru pofta de joacă!
Sursa mesajului: Vizitati blogul Gabrielei Maalouf aici