” Masculul tantric”- bărbatul la care visează orice femeie?

” Masculul tantric”- bărbatul la care visează orice femeie?

Cei care mă cunosc bine știu că nu îmi place să întârzii. Îmi place să parchez în tihnă, să mai scriu pe blog sau în diverse notițe cât aștept undeva. 

Se face că într-o dimineață, acum vreun an și ceva, mergeam la unul dintre modulele de formare ca psihoterapeut. Evident că am ajuns cu vreo oră mai devreme, pregătită să am liniște cât scriam un articol. Deschid ușa, ușor somnoroasă, era vreo 8 ceasul, tocmai ce se crăpase de ziuă. Mă trezesc ca printr-un vis în mijlocul unui grup de bărbați! Înalți, atletici, ușor transpirați, dar foarte liniștiți. Inițial, am crezut că am intrat în altă parte, dar camera mi-a dat un bobornac vizual cât să mă dezmeticesc și să realizez că eram unde trebuie. Dar ce făceau oamenii ăștia acolo?

A fost pentru prima oară când nasul meu a dat de feromoni, în cantități industriale, vorba cântecului la modă. Locul era plin de energie masculină, dar nu din aia de grup la bere sau arătat muschii la sală.

Întreb timidă:

”Ce faceți aici?”

Extrem de relaxat, îmi răspunde unul dintre ei, zâmbind:

” Se facem noi mereu sâmbata, tantra!”

La naiba! Știam eu ceva despre asta, dar nu extraordinar de multe. Concret este că am simțit să plec, să îi las să se desfășoare. M-am băgat la căldurică în mașină și am ce credeți că am făcut primul lucru? Am dat Google search ”Tantra”

Dacă sunteți curioși ( nu doar curioase)…cam asta făceau băieții acolo:

Nu făceau sex între ei!!! Se pregăteau să le ofere partenerelor lor momente intense și lungi! Făceau meditație ca și formă de antrenament.

Tantra, numit si “sexul sacru” – deoarece sexualitatea este considerata conform tantrei o forma de atingere a Divinitatii – sexul tantric este un mod intim, meditativ de a face dragoste, avand ca scop prelungirea actului sexual si intensificarea senzatiilor din momentul culminant.

Mai pe românește, ”masculii tantrici” sunt acei bărbați care își doresc să își facă și partenerele fericite și pentru care energia cuplului este importantă. Sunt studii care afirmă că energia sexuală este cea mai puternică dintre toate, că ea este cea care îl mână pe om să facă lucruri mărețe. Pierdută în câteva secunde, în sexul tradițional, ne face să ne cufundăm câteodată în nesiguranță, din toate punctele de vedere.

Eu zic că subiectul merită măcar cautat și cercetat…poate chiar si meditat un pic asupra lui sau APROFUNDAT?

Sursa mesajului: Vizitati blogul Gabrielei Maalouf aici

Categories: Stiri Sanatate

About Author

Gabriela Maalouf

Gabriela este trainer NLP pentru copii și părinți, certificat în Marea Britanie, NLP Practitioner, jurnalist, consiler dezvoltare personala, acreditat de Ministerul Muncii, Ministerul Educației, atât în România, cât și în UE. Gabriela a lansat în Romania teoria Parentingului Personalizat, plecând de la practică și ajungând la teorie. Gabriela este mamă a doi copii.

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*