Am încetat să mai FIU chiar în copilărie, pentru că totul se învârtea în jurul lui ” Trebuie să faci!”
Trebuie să înveți, trebuie să te comporți în anume fel, trebuie să asculți, trebuie să citești, trebuie să faci asta și asta și asta, într-un val nebun ce nu se termina. Și ce e rău în asta, am putea spune? Trăim într-o realitate fizică, în care TREBUIE să ne satisfacem nevoile pentru a supraviețui. Trebuie să ne hrănim, să ne odihnim, să muncim, etc. Aici este un TREBUIE și nu un ”ar fi bine să” pentru că ne putem risca chiar existența. E musai să FACI pentru A FI. Din punctul meu de vedere una nu o exclude pe cealaltă. Într-adevăr, viața ne arată că sunt oameni care reușesc să fie fără să facă prea multe lucruri, dar din păcate viceversa nu funcționează prea bine. Dacă ne transformăm în FĂințe umane, dacă facem mai multe lucruri în detrimentul lui a FI prezent în lucrurile care ne înconjoară, putem risca mult, sănătatea având prima de pierdut.
Pentru a ieși un pic din filozofie, vreau să vă spun povestea mea, când am încetat eu să mai fiu o FĂință și cum îmi ajut copiii să se dea onorabil în acest balansoar al vieții.
Heart vs Mind
Trăiește, nu supraviețui
Viața m-a pus în situația de a vedea moartea cu ochii larg deschiși! Poate că a fost norocul meu să am o a doua șansă, să pot repara tot ce făceam doar de dragul supraviețuirii. Căzută pe podeaua din baie, am deschis ochii ca dintr-un somn profund și mi-am văzut fetița de doar 2 ani, plângând lângă mine. Am luat-o în brațe și fără frică am fugit cu ea în parc, chiar dacă eram lovită, amețită și TREBUIA să o pun să doarmă de prânz. A fost ziua în care am renunțat la reguli impuse de convingeri sau credințe ale altor oameni despre mine și despre cum ar fi bine să-mi cresc copilul. Am rămas la fel de disciplinată, dar prezentă și conștientă. Să fii în afara regulilor în care nu crezi și care te doboară nu însemană să fii nesimțit sau neobrăzat! Eu și copiii mei suntem respectuoși și ne protejăm semenii ( cum putem mai bine, mai și greșim) pentru că ne place să vedem zâmbete pe fețele oamenilor, nu pentru că așa e bine sau frumos. Nu facem ce vrem și când vrem, călcând pe cadavre, spre viața împlinită a noastră și atât. Nu încălcam nimănui dreptul la libertate sau la A FI, ca să FIM noi.
Libertatea înseamnă responsabilitate și respect
Să fii liber, să FII nu reprezintă indiferența față de ceilalți! Am văzut cu părere de rău cum unii oameni cred că este în regulă să-și lase copiii sau chiar pe ei să facă tot ce le trece prin cap, să murdărească natura, să înjure, să bată, să țipe, să împingă, afirmând că nu vor să-și streseze copiii și că ceilalți sunt responsabili să-și adapteze viața la ei. De multe ori, îmi pare rău că am crescut copiii în spiritul bunătății, al empatiei și al compasiunii, văzând cum sunt răniți, dar a venit și ziua în care am văzut cum oftează plini de compasiune când văd copii care suferă și își exteriorizează suferința lovind.
Exercițiile și disciplina ajută
Disciplina nu înseamnă obediența, supunerea inconștientă în fața unor reguli impuse. Pentru mine disciplina reprezintă dragostea pe care o am eu față de mine. Am început să fiu disciplinată în a face lucruri pentru mine:
- Exerciții de prezență, de meditație și regăsire
- Exerciții de respirație conștientă
- Exerciții de îndepărtarea a emoțiilor care mă copleșesc ( furie, trisțete, frustrare)
- Echilibrez FAC cu SUNT, pentru că nu putem renunța la a face lucruri
- Pe ai mei micuți îi las să mă vadă așa cum sunt și doar dacă vor să întrebe de ce fac unele lucruri sau de ce sunt într-un anume fel le povestesc, în rest îi las să modeleze ceea ce văd la mine.
Am învățat să prioritizez și să dau ce e al Cezarului, fără strop de semn de întrebare!
Am învățat să iubesc necondiționat și să spun asta des!
Am învățat să lupt pentru prezentul meu, uitând trecutul și viitorul!
Am învățat să fiu eu însumi, să vorbesc când am ceva de spus, să nu mă rușinez, să nu mă conformez de frică, rușine sau falsă politețe.
Am învățat că miracolul stă în mine și in fiecare om de pe planetă. Că eu pot face oamenii și fericiți și nefericiți…îmi sta asta în putere…dar am decis să pun zâmbete pe buze!
Am învățat că e important să dai din cunoaștere mai departe, chiar dacă unii cred că o faci pentru bani sau faimă…dacă o fărâmă ajunge unde trebuie, misiunea este reușită!
Îndemnul meu de astăzi este: TRĂIEȘTE AZI, IUBEȘTE-TE ȘI IUBEȘTE-ȚI COPIII AZI, PENTRU CĂ MÂINE HABAR NU AVEM DACĂ MAI VINE!!!
