Nu pentru că a fost sfârșit de an, nici pentru că ne-am mutat, așa că în ultimele zile nu am avut timp/chef de rumenit cozonaci și lustruit ferestre, așa cum sunt obișnuită să fac în preajma sărbătorilor anuale. Nici măcar pentru că avem un bebeluș în casă și încă o surioară cu fix trei ani și trei zile mai mare.
Cred că revelațiile astea au venit pentru că, stând atâta timp printre cutii nedespachetate, am putut să sesizez freamătul din jurul meu și agitația generală atunci când vine Crăciunul.
Când eram copil auzeam la predica de duminică cum trebuie să avem curățenie în case și în suflete. Adică, cumva, cele două merg în tandem. La fel și cu postul, el nu se face doar prin abținerea de la mâncare ci se completează prin mici schimbări în bine care au rostul de ne aduce mai aproape de Dumnezeu.
Văzând forfota din jurul meu și disperarea prietenilor de a găti cât mai multe feluri de mâncare, de a alege cel mai mare și mai frumos brad, de a-l îmbodobi în trend pentru ca sărbătorile de iarnă să nu-i prindă nepregătiți, mi-am dat seama că alergăm fix după ce nu avem nevoie.
De fapt, despre ce e Craciunul…
Se spune că atunci când oamenii fac curățenie generală în casele lor cu ocazia sărbătorilor, munca lor simbolizează curățenia pe care trebuie să o aibă și în suflet. Să arunce toate gândurile negre, supărarea, invidia și minciuna care s-au instalat de-a lungul anului și să facă loc binelui și dragostei pentru aproapele nostru. Îmbodobitul bradului simbolizează lumina care trebuie să fie prezentă în fiecare locuință, așa încât, colindătoruil să o vadă de la fereastră și să intre ca să vestească Nașterea Pruncului Iisus. Nu o să ascund cât de tare îmi place această pregătire, probabil am multe amintiri din copilărie cu mama și bunica din partea tatălui, pe când scoteam covoarele afară și foloseam trapașca (bătătorul de covoare) pe ele.
Sărbătorile le-am petrecut într-o semi-curățenie. Am fost bucuroasă să știu că mare parte din cutii au fost despachetate, chiar dacă încă mai avem multe cărți și lucruri dosite prin colțurile camerelor (din lipsă de mobilă). Asta nu ne-a împiedicat să dau o fugă val-vârtej până la magazin, fix în ajunul Crăciunului și să cumpăr un brad artificial pe care să-l împodobesc împreună cu Sara.
Ștefan a luat o coroniță din brad natural (în mijlocul ei am pus o lumânare roșie ) cu care am împodobit masa. Aaa, și am mai avut o steluță de carton de la ikea, pe care am așezat-o în locul veiozei, fix lângă brad . Și asta a fost împodobeala casei. 
Cât despre mâncare…
Pregătirea mesei îmbelșugate simbolizează bucuria Nașterii Domnului, după o lungă perioadă de post, a venit în sfârșit timpul ca toată lumea să se înfrupte din bunătățile pregătite. Pentru mine, Crăciun nu înseamnă foarte multe feluri de mâncare, ci o masă festivă, echilibrată care să evite risipa dar să se distingă de restul meselor de peste an.
Când am renunțat să mai răspund întrebărilor de genul „câte feluri de mâncare ai făcut?, cum ți-au ieși cozonacii? și dacă e gata friptura?”, am dat o fugă până la mega și am cumpărat paste, somon afumat, smântână lichidă și parmezan. Știți ce a urmat, nu?
În seara de Crăciun am fost mai relaxată ca niciodată. După o perioadă foarte agitată, care a cumulat cu puseele de creștere ale Marei și lipsa somnului de prânz al Sarei, mi-a prins așa de bine să nu am nimic pregătit în program. Asta deși…
Mersul cu colinda este cel mai frumos obicei de Crăciun. Până să o nasc pe Sara, mergeam în fiecare an cu o gașcă de prieteni, o chitară și mulți zurgălăi, la colindat pe la casele cunoscuților. Îmi pregăteam inima pentru Crăciun și nu uitam care era adevărata sărbătoare pe care o cinsteam cu toții pe 25 decembrie. În Bucovina, acest obicei este prezent și astăzi, copiii merg în grupuri de câte 2-3 sau mai mulți și vestesc din casă în casă.
Recunosc, m-am uitat de câteva ori pe vizor să văd, poate poate se rătăcește un copilaș pe la noi prin scară și ajunge să ne colinde.
Din păcate, în București sunt slabe șanse să aud un colind adevărat, asta dacă nu este și un tramvai implicat în poveste. Am fost nevoită să mă mulțumesc cu youtube-ul și cu înregistrările video de acasă, unde puștanii au umblat până aproape de dimineață să vestească adevărata semnificație a Crăciunului.
După ce într-un final, fetele au adormit, mi-am turnat un pahar cu vin, pe care mai mult l-am ținut în palme decât să beau din el, și m-am întins lângă pisică, pe canapeaua nouă, mulțumind pentru ceea ce am.
Ștefan era la birou, termina ceva de lucru, Sara dormea epuizată după o zi plină, Mara își făcea power-napurile, au urmat apoi mai multe treziri de-a lungul serii, dar eu am simțit în seara aia, în ciuda insistențelor de a pleca din București care nu s-au concretizat, că nu îmi doresc un alt mod de a-mi petrece aceste sărbători. Că am liniște și pace în suflet, că sunt recunoscătoare că suntem bine și că sunt fericită pentru primele sărbători în patru.
În prima zi de Crăciun am mers la biserică și am împărtășit copiii. A fost o slujbă frumoasă ce mi-a reamintit de biserica Sf. Nicolae din Câmpulung și de părintele Iliuță. Nici măcar faptul că am fost nevoiți să chemăm de urgență un lăcătuș să ne deblocheze ușa ca să ne putem întoarce acasă, nu mi-a umbrit sentimentul de bine care se înrădăcinase deja în sufletul meu.
N-a fost deloc cum mi-am închipuit, și ce bine că s-a întâmplat așa.
Revelionul a fost și mai simplu de atât. Chiar făceam o glumă cu Ștefan că am putea comanda o pizza de la Fabio ca să fim „mai speciali”. După ce am deschis o sticlă de șampanie la miezul nopții, am putut admira toate artificiile din sudul Bucureștiului. Nu a fost nevoie să se termine și ultima licărire pe cerul cu dâre de fum, că eu am căzut frântă de oboseală, și am îmbrățișat plapuma atât de strâns încât chiar am sărbătorit cea mai lungă noapte a mea de somn, fără întreruperi.
Primele sărbători în patru au fost mai mult despre fotografii împreună și mai puțin despre cozonaci crescuți, sarmale și salată boeuf. Despre timp fără televizor și internet, despre joacă și hârjoană chiar dacă ele veneau și cu episoade de tantrum pe fond de oboseală. Despre gângureli și noi achiziții precum statul în patru lăbuțe și primele semne de ridicare în fund, pe alocuri cu dureri de dințișori și nopți albe. Mai mult despre noi, despre faptul că suntem și că ne avem și mai puțin despre cadouri și burți pline.
E drept, au fost mulți ani de antrenament până să ajungem aici. 
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
Articolul Concluzii la cald după sărbătorile în patru… apare prima dată în Mamica zburatoare.
Articol publicat original pe blogul MamicaZburatoare.ro.
