20 de cărți pe care le-am citit în 2020

20 de cărți pe care le-am citit în 2020

Reading is cool, reading is fun, reading is sexy

Unul dintre lucrurile faine pe care le-am explorat încă de la începutul anului, de când viețile noastre s-au schimbat și nici noi nu mai suntem aceiași, este cititul. Dar nu orice fel de citit și nu orice carte care mi-a picat în mână.

De citit am mai citit dar nu constant, nu zilnic și sigur nu ca parte dintr-o provocare unde la fiecare final de carte să fie și o întâlnire online, un club al cititorilor entuziaști, unde se dezbat poveștile, personajele și alte puncte de vedere.

Azi s-a încheiat provocarea Reading is Cool  2.0, eu am participat și la ediția cu numărul 1 și da, sunt mândră de mine și extrem de recunoscătoare că am făcut parte din ea.

Dacă am învățat ceva a fost că o carte groasă nu mă mai sperie și nici un titlu neatrăgător. Că cititul e ca scrisul, trebuie să-l faci constant, să-l aprofundezi, să i te dăruiești ca apoi el să te răsplătească în feluri surprinzătoare.

Am citit cu entuziasm, cu nerăbdare, uneori cu suspans alte ori cu lacrimi ochi, uneori intrigată în alte dăți pur și simplu fascinată. Anul ăsta a fost pentru mine ca o călătorie în jurul poveștilor pe care le-am citit. Am fost în Grecia cu Middlesex unde am cunoscut tradiții și comunitități, în Islanda cu Femeia la 1000 de grade, apoi Italia unde Fetița Univers m-a purtat prin călătoriile ei de căutare sau regăsire. Am navigat în aceeași barcă cu Hemingway și împreună am învățat misterele mării și ce înseamnă să prinzi un pește mare. Am citit despre dragostea părinților pentru copilul lor în Juniper dar și despre cât de puternic e un prematur și la ce este el supus în lupta pentru supraviețuire.

Am descoperit povești, am cunoscut personaje, am crescut mult.

Provocarea 1

Învățare, Tara Westover

O carte despre puterea de a te crește pe tine, despre supraviețuire și ambiție. O poveste incredibilă spusă de o tânără scriitoare.

1984, George Orwell

Acțiunea romanului are loc într-un viitor distopic și prezintă o parte din viața intelectualului Winston Smith sub opresiunea guvernului totalitar al Oceaniei. Orwell este un Nostradamus care prevede fix ce urmează să se întâmple în viitor.

Istoria Albinelor, Maja Lunde

Întâmplarea face ca această carte să trateze o problemă care afectează întreaga planetă, fix cum se întâmplă acum. În cazul poveștii Istoria albinelor, umanitatea se luptă cu un dezechilibru major care a dus la dispariția albinelor, cauzat de poluarea masivă și de folosirea excesivă a pesticidelor. Cum tratează oamenii acest fenomen, care e reacția lor și cum reușesc să se adapteze, toate aceste aspecte le regăsiți în carte sub o formă sau alta.

Corecții, de Jonathan Franzen

Corecții spune povestea unei familii din Midwest: mama, Enid, își dorește să petreacă „un ultim Crăciun” cu întreaga familie, într-un moment în care lucrurile merg din ce în ce mai rău pentru fiecare dintre ei. Soțul ei, Alfred, suferă de Parkinson, iar cei trei copii, Gary, Chip și Denise, trăiesc pe Coasta de Est și se confruntă cu depresii și eșecuri pe toate planurile.

Cartea adună povești a unor personaje din aceeași familie. Acțiunea se învârte în jurul părinților care se strofocă să-și adune membrii familiei acasă, în St Jude, pentru un ultim Crăciun. De fapt, sub acest pretext Franzen revine mereu pentru a schimba firul narativ și a trece la următoarea poveste și următorul personaj.

Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie, de Jonathan Coe

Trebuie să vă spun că habar nu am avut la ce să mă aștept când am început această carte. Știam doar că dacă face parte din provocarea Livianei de pe grupul de facebook Reading is cool, dar mi-a plăcut, mi-a stârnit interesul și am avut câte ceva de învățat din ea.

Să nu râzi!, de Raluca Feher

Este o carte sinceră, crudă, tranșantă, care prezintă fix femeia aia tiran pe care niciun bărbat nu și-o dorește lângă el dar pe care majoritatea ajung să trăiască cu una ca ea. Cel mai trist este impactul pe care îl are o astfel de mamă asupra copiilor ei și felul în care-și oglindește în ei frustăririle, neajunsurile, nemulțumirile.  Nu e nimic de ras. Cartea asta a fost ca o marturisire dureroasa, spusa la foc continuu. Am citit-o fara sa o las din mana si, cel mai trist, am identificat multe asemanari cu persoane pe care le stiu, inclusiv cu mine.

Middlesex, de Jeffrey Eugenides

O poveste despre identitate, căutare, descoperire. Am iubit cartea, am plâns, m-a răscolit și vreau să o recitesc.

De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger

Povestea lui Orișicine este o carte despre acceptarea și înțelegere a morții. Despre cum poți fi cineva pentru câțiva oameni, dar orișicine pentru restul lumii. Toți suntem muritori, moartea poate apărea când ne așteptăm mai puțin, nimeni nu scapă morții, toți suntem singuri în momentul morții, o viață împăcată ne poate ajuta să avem o moarte împăcată. Așa că am fost curioasă să văd care a fost singurul lui roman și de ce s-a bucurat de atât de mult succes.

Povestea lui Orișicine, de Philip Roth

Povestea lui Orișicine este o carte despre acceptarea și înțelegere a morții. Despre cum poți fi cineva pentru câțiva oameni, dar orișicine pentru restul lumii. Toți suntem muritori, moartea poate apărea când ne așteptăm mai puțin, nimeni nu scapă morții, toți suntem singuri în momentul morții, o viață împăcată ne poate ajuta să avem o moarte împăcată.

Dulcele Bar, de J.R. Moehringer

Uf, cum a fost cartea asta. M-a răscolit cu totul, m-a purtat prin viața personajului de la copilăria lui și până în momentul în care și-a dat seama exact cine este ca adult și ce a trebuit să facă ca să ajungă aici. Mi-a plăcut de la început și până la final când mi-am dorit să nu se termine, să mai fie câteva pagini de citit. Probabil o să o recitesc de fiecare dată când o să-mi fie dor de o poveste reală, spusă cu modestie și recunoștință.

Cartea spune o poveste despre creșterea, învățarea, maturizarea, transformarea unui copil care trăiește într-o familie monoparentală. Faptul că este crescut doar de mamă îl face pe protagonist să fie mereu în căutarea unei figuri panterne și să găsească mentori și exemple în jurul său. Prima dată unchiul Pete cu ajutorul căruia descoperă un loc cu totul magic, barul unde își face veacul printre bărbați adevărați printre care își construiește copilăria și adolescența.

Provocarea 2

Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee

Stăteam și mă întrebam de ce mi-a plăcut atât de mult această carte și mi-am dat seama că, deși tratează un subiect dur și controversat în care prejudecățile sunt la ordinea zilei, acțiunea este spusă dintr-o perspectivă sensibilă, inocentă, minunată, așa cum e lumea văzută printr-un vizor de copil.

Este o poveste despre un proces de viol în care acuzatul este un om de culoare iar avocatul lui, Atticus, un tată singur care își crește cei doi copii în spiritul valorilor și al principiilor sănătoase pentru societatea în care trăiesc. Fetița lui este naratorul și acțiunea este descrisă dintr-o perspectivă savuroasă și brută, de copil. Ce deznodământ are și care sunt lecțiile pe care le putem învăța din carte, vă las pe voi să descoperiți, eu vă zic doar atât. O să vă placă. Mult.

Femeia la 1000 de grade – Hallgrimur Helgason

O carte cu o poveste incredibilă dar mai presus de to cu un personaj complex pe care l-am iubit datorită puterii interioare care m-a inspirat, autoironiei și faptului că reușea să scoată dulcegăriile și să zică lucrurile pe șleau. Trebuie să citiți cartea asta!

Fetița Univers – Oana Radu

O carte foarte faina și o poveste despre vindecare. Cartea Oanei mi-a plăcut și m-am regăsit în personajul ei.

Bătrânul si Marea – Ernest Hemingway

O carte pline de subînțelesuri. Mi-a plăcut mult asemănarea dintre mare și femeie și faptul că amândouă sunt misterioase, pline de surprize dar pline de ticăloșii.

Juniper – Kelley și Thomas French

Cartea este frumoasă prin prisma faptului ca e o poveste reală și că doi parinți, ce bine că și scriitori, s-au hotărât să o documenteze și să o expună lumii întregi. Mare dovadă de curaj.

Micuța Juniper, căreia ii ziceam Jupiter (îmi place asemanarea) e dovada că niciodata nu trebuie să-ți pierzi speranța și când vine vorba de copilul tău, trebuie să încerci orice, să mergi până la capat, sa te încrezi în el.  Miracolele există, dar mai presus de asta oamenii sunt cei care ajuta ca ele sa se întâmple.❤️

Blândețea nopții – F. Scott Fitzgerald

O carte foarte interesantă, cu scene descriptive care te aduc in mijlocul acțiunii. Autorul are un limbaj matur care arata că Fitzgerald era un erudit și descrie foarte bine atmosfera acelor timpuri și relațiile interumane.

Pe pământ suntem strălucitori o clipă – Ocean Vuong

O poveste incredibilă despre identitatea de gen, despre rasism, familie, despre viața imigranților și istoria războaielor.
O carte care se citește ca un plâns, un strigăt de ajutor deși vocea naratorului se situează deasupra evenimentelor, pe care le adună fără o ordine clară, rememorându-și viața într-o scrisoare pe care o redactează celei fără de care el nu ar fi existat, mama sa.
Mi-a plăcut stilul de scris, poetic, brut, raw așa cum îmi place mie să-i spun. Mi s-a părut remarcabil cum reușește sa cuprindă atât de clar și de emoționant, într-un singur paragraf, o frază, esența.

Recviem vesel pentru tata – Radu Paraschivescu

Am parcurs paginile scrise cu o mare emotie. In primul rând pentru că în carte se amintește de liceul militar de la Cernăuți, pe care îl urma tatăl într-o perioadă de război, devenit apoi militar în armata regală.
Si eu am urmat liceul militar la Campulung Moldovenesc, liceu înființat acolo după ce a fost mutat de la Cernăuți și plimbat prin câteva orașe din țară.
O carte delicată, sensibilă cu note de umor dar și cu multă emoție. Am introdus-o în proiectul meu, #cartecenzie.

Cititorul – Bernard Schlink

O poveste incredibilă despre dragoste, puterea educației și rolul cuvintelor în viața noastră.

O să vă cam usture – Adam Kay

Mi-a plăcut tonul și vocea acestui mic jurnal care m-a introdus în viața medicilor. A fost mai fain decat Grey’s Anatomy și mult mai real. Am tratat cartea ca pe un manifest care trebuia arătat lumii ca să se cunoască adevărata viață a tinerilor medici.

Și dacă nu v-am convins haideți și voi pe grupul Reading is cool ca să descoperiți cărți bune și oameni faini.


Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articol publicat original pe blogul MamicaZburatoare.ro.

About Author

Mamica zburatoare

Magda este o mamica zburatoare (este pilot de elicopter). Magda este mamica unei fetite minunate pe nume Sara. Magda este pasionata de moda, fotografie, si de meseria de parinte. O gasiti pe www.mamicazburatoare.ro si pe Desprecopii.com unde are functia de redactor.

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*