Cum jonglez cu doi copii mici, de vârste diferite?

Cum jonglez cu doi copii mici, de vârste diferite?

Este o perioadă grea pentru toți, dar eu mă gândesc că ar fi bine să iau partea frumoasă din faptul că ni s-a sugerat să stăm în casă pentru următoarele săptămâni, protejându-ne pe noi dar și pe cei din jurul nostru.

Să stau cu doi copii acasă, unul de 3 ani și opt luni, celălalt de aproape 8 luni, fără niciun ajutor, fără posibilitatea să ieșim afară, poate să devină copleșitor la un moment dat. 

Ce cred eu că e important zilele astea? 

Să avem grijă de noi și să ne învățăm copiii să se protejeze. Să ne spălăm des pe mâini, să ne dezinfectăm cu soluții pe bază de alcool, să spălăm conștiincios fructele și legumele și să fierbem bine carnea, ouăle, atunci când le preparăm. Să nu intrăm în contact cu persoane străine și să limităm vizitele la domiciliu. Să nu ne panicăm și să facem diferența dintre fake news și recomandările din media. Să vedem partea frumoasă din toată nebunia asta și anume că avem mai mult timp pentru noi, pentru familie, pentru cei mici, să profităm (zic) și să încercăm să ne conectăm cu ei, să facem activități drăguțe împreună.

Cum jonglez cu doi copii mici, de vârste diferite, în perioada asta?

Am mai spus, jonglat e un cuvânt fin pentru că presupune pricepere, talent, experiență, mult antrenament. 🙂

Cu toate astea, m-am înarmat cu multă răbdare și am zis să profit de faptul că suntem împreună ca să ne jucăm mai mult, să râdem mai tare și să obosim mai repede (poate se lasă cu somn de dupamiază).

Ce fac ca să-mi păstrez calmul și să am energia necesară pentru o zi întreagă cu copiii?

Nu e ușor. Beau multă apă, cafea și mai fentez cu ciocolată. Mă relaxează mult să gătesc și astfel le implic și pe fete. Pe Sara o rog să-mi marunțească legumele, pe Mara să le molfăie.

Îmi repet în momentele grele, că o să treacă și asta, încerc să trag aer în piept, să nu mă enervez, de cele mai multe ori îmi iese.

Nu o iau personal. Nici măcar atunci când copilul îmi testează limitele (îmi aruncă mâncarea pe jos sau nu vrea să se îmbrace). Am făcut un exeperiment în care am încercat să o imit pe Sara atunci când e supărată și mi-am dat seama că funcționează pentru că se transformă imediat, râzând cu gura până la urechi.

Mă maimuțăresc. O, și cât de bine mă pricep la treaba asta. Se pare că mă și relaxează. :)))

Ce activități poți face cu copiii?

  1. Pictatul cu acuarele.

    Eu am pus bebelușa în scaunul în care manâncă, pe cealaltă am invitat-o la masa de lucru, am scos setul de acuarele și pensule pe masă și am desenat niște forme geometrice, rugând copilul mare să le coloreze cum știe ea. Am încercat să-i dau o pensula și bebelinei, însă în clipa în care am văzut că întoarce capătul cu culoare spre gură, am capitulat. În schimb, i-am dat cateva jucării să o țină ocupată, în timpul ăsta m-am amuzat cu Sara cum stropii de culoare pot fi împrăștiati atunci când se suflă cu paiul înspre ei. Activitatea ne-a ținut ocupați 45 de minute, așa că eu o recomand să o încercați și voi.

  2. Jocul cu instrumentele muzicale.

    Aici am implicat ambii copii, Mara s-a ocupat cu zdrăngăneala și Sara a cântat la chitară și xilofon. Am încropit un jam session, super amuzant pentru că mi-am dat seama ca muzica ne-a distrat și relaxat în același timp. A durat mai mult de o oră să cântăm la instrumente, așa că dacă aveți un set muzical în casă, acesta e momentul sa-l scoateți al bătaie. 

  3. Jocul cu/în cortul teepee.

    Eu am mai zis și repet. Cortul ăsta este o idee fantastică pentru joaca în casă. Copiii îl adoră, le place să-și mute toate plușurile înăuntru, să-l decoreze cu luminițe, să citească înăuntru. Practic, cortul devine o lume nouă, mult mai frumoasă, intimă, personalizată. 

  4. Turnul de lemn.

    Jucăriile de la Bumbu toys sunt noile noastre distracții. Mai nou, am inventat și un joc în care trebuie să construim un turn, cât mai înalt, în echilibru, fără să se dărâme. Activitatea este cu atât mai interesantă cu cât o atrage și pe cea mică, iar jucăriile sunt din lemn, vopsite cu coloranți naturali, perfecte pentru molfăit, în caz că avem și situații de genul ăsta.

  5. Cititul și cărțile Usborne.

    Sunt o iubitoare de cărți Usborne. Îmi plac din mai multe motive: sunt educative, foarte colorate, desenate ludic, unele îmbină muzica cu cititul, altele coloratul. Oricum ar fi, cărticele Usborne sunt o alternativă perfectă atunci când nu mai știi cum să te joci.

Am citit pe un grup că mai puteți găsi activități interesante în linkurile de mai jos. Se pretează la copii mai mari dar sunt idei faine și merită să le testați!

1. NASA pune la dispoziție un website dedicat în întregime copiilor (puzzle-uri, cărți de colorat, labirinturi, jocuri educative și altele) la: https://www.nasa.gov/kidsclub/index.html
2. Lista muzeelor din România cu tururi virtuale și imagini panoramice aici: http://www.cimec.ro/muzee/muzee-cu-tur-virtual.html
3. Jocuri pentru învățarea mai ușoară a geografiei aici: https://geogra.ro/joc/ro/index.php
4. Site cu nenumărate idei de activități creative pentru copii, distractive şi foarte uşor de pus în practică: http://www.creatissimo.ro

Curaj, dragi părinți! O să fie bine. Aveți grijă de voi și stați în casă. #staysafe #stayhome


Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articol publicat original pe blogul MamicaZburatoare.ro.

About Author

Mamica zburatoare

Magda este o mamica zburatoare (este pilot de elicopter). Magda este mamica unei fetite minunate pe nume Sara. Magda este pasionata de moda, fotografie, si de meseria de parinte. O gasiti pe www.mamicazburatoare.ro si pe Desprecopii.com unde are functia de redactor.

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*