Lansarea campaniei de reabilitare a Sectiei de Terapie Intensiva din Institutul National pentru Sanatatea Mamei si Copilului
Lansarea campaniei de reabilitare a Sectiei de Terapie Intensiva din Institutul National pentru Sanatatea Mamei si Copilului “Alessandrescu-Rusescu”, București
Cu 10 ani în urmă, viața unei fetițe născute cu inima în dreapta a fost salvată de o echipă de medici din România.
În aceste vremuri reci pentru țară, cu inima puternică, Sonia se întoarce în spitalul în care și-a petrecut primele luni din viață și se alătură medicilor în lupta lor neîntreruptă pentru a salva alți copii grav bolnavi.
Așa cum a văzut în desene, își caută aliați mai mari care să o ajute să înfăptuiască reabilitarea secției de terapie intensivă a Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu”, unde anual sunt internați peste 500 de copii în stare gravă.
Te invităm joi, 23.11, de la ora 11, la Point (General Eremia Grigorescu 10), la conferința pentru presă și prietenii Soniei, să afli tot despre planul de reabilitarea a inimii INSMC, visat de un copil.
Mulțumim că te alături inimii Soniei!
echipa O Inimă