Dacă nu știi cine ești, îți vor spune ceilalți!

Dacă nu știi cine ești, îți vor spune ceilalți!

De cum ne naștem, primim identități bine stabilite. Ni se dăruiește un nume, o naționalitate, o tradiție, o cultură. Cu siguranță vei primi o nouă etichetare, cea de ciudat, dacă vrei cumva să schimbi una dintre ele. Cu cât știi mai puține despre tine și cu cât ai mai puțină încredere în ceea ce ești sau simți că ești, cu atât mai ușor vei renunța.

E greu să suporți privirile, întrebările și mai ales părerile celorlalți.

” Te-ai decis tu așa că nu îți mai place numele tău! Te crezi tu mai cu moț!”

Nu mai vorbim despre tradiție, cultura sau religie. Deja, în astfel de situații, pierdem prieteni sau chiar membri de familie.

Oamenii de știință vorbesc despre condiția umană de a aparține unui grup, de a fi o ființă socială. Totodată, psihologic vorbind se remarcă că este vorba despre impunerea și inducerea acestor perspective ce se transformă imediat în identitate.

Ulterior, creștem ca fiind obraznici sau ascultători, buni sau praf la școală, leneși sau energici. Ne însușim cu ușurință toate aceste etichete pentru că ele vin de la cele mai de încredere persoane din viața noastră, de la părinți.

Acum să trecem la o scară mai largă, unde milioane de oameni se pot da cu părerea despre cine ești, ce îți place și de ce ești în stare. Unde se poate întâmpla asta? Simplu, pe internet!

Știm foarte bine că o bună perioadă de timp noi, adulții, ne-am lăsat pradă neuromarketingului și ne-am transformat în consumatori siguri pentru orice și nimic. Ce este neuromarketingul? Este ustensila prin care știm exact ce culoare, miros, mesaj sau activitate determină un număr mare de oameni să devină consumatori ai produsului pe care ni-l dorim să îl vindem sau susținători ai opiniei pe care vrem să o insuflăm.

Mulți dintre noi am învățat din propriile greșeli, am descoperit fenomenul și nu ne mai lăsăm păcăliți (mereu) de acest fenomen. Dar știm bine că a durat ceva timp până am realizat și de multe ori a fost și costisitor. Ei bine, acum, haideți să ne întoarcem atenția la un copil de 6-7 ani care de-abia începe să folosească internetul, care nu are la dispoziție toate filtrele și toată experiența unui adult și căruia nu i-a spus nimeni că ” nu tot ce zboară se mănâncă”.

Cu acestea fiind spuse, punem la dispoziția unui micuț o ustensilă ce îi este necesară pentru a învăța, dar nu îl prevenim despre ce se poate întâmpla dacă nu o utilizează cu precauție. Din păcate, cazuistica ne arată cazuri de suicid în rândul adolescenților, ce ” au fost făcuți de râs” pe rețele de socializare, cazuri în care copii au fost răpiți sau abuzați de oameni cunoscuți pe internet, cazuri de copii care au folosit produse de internet si au ajuns în spital și câte și mai câte.

Credeți că este suficient să instalăm o aplicație de control parental sau să le spunem că e periculos și să fie atenți? Cu siguranță, nu! Tot experiența ne arată că învățarea și înțelegerea unui concept are nevoie de timp și de experimentare. Cum nu putem experimenta prin situații reale, evident, vom  folosi studii de caz.

Mi-a plăcut această abordare în tematică propusă pe platforma “Eroii internetului” de la Google, pentru că este și metoda pe care o folosesc eu la școală cu copiii. Discutăm conceptul, apoi dezbatem diverse situații, prin care copiii înțeleg pericolele, dar găsesc împreună și soluții.

Haideți să vă dau câteva exemple din lecția “Nu te lăsa păcălit”, propusă în cadrul site-ului “Eroii internetului”, secțiunea Ghidul Educatorului:

  • Un anunț pop-up spune că faceți parte dintr-un grup foarte mic care a fost selectat

pentru a încerca o „pastilă de sirenă” specială care vă va oferi puterea de a respira

sub apă fără echipament de scufundare. Tot ce trebuie să faceți este să trimiteți

9,99 USD pentru transport. Ați plăti?

Vi se pare comic, așa-i? Cine ar crede așa ceva? Păi orice copil de 6-7 ani, probabil. De ce? Pentru că așa cum nouă ni se pare credibil să cumpărăm pastile de slăbit, creme de întinerit cu zece ani și fiole de crescut părul ca la Făt-Frumos, într-o lună cât la alții într-un an, ei bine, tot așa pastila de respirat sub apă este plauzibilă pentru mintea unui micuț.

  • Vă plac foarte multe videoclipurile unui vlogger celebru, deoarece sunt amuzante,

dar spun și lucruri urâte, care nu vă plac, cu referire la anumite categorii de oameni.

Le credeți pentru că sunt amuzante și cu adevărat populare? Credeți că acest lucru

influențează oamenii?

Nuuuu!!! Nu ne influențează, că avem și noi mintea noastră și ne formăm propria părere mai întâi. Doar că nu știm că mult peste jumătate din deciziile noastre sunt luate pe fond emoțional sau fiziologic. O companie celebră de băuturi răcoritoare a făcut un experiment social pentru a demonstra că reclama făcută de ei determină consumul de băuturi răcoritoare.Ei bine, au descoperit că nu determina neapărat consumul respectivei băuturi, dar declanșa senzația de sete. În funcție de scenariul de viață al fiecărei persoane suntem predispuși să alegem ceea ce credem noi că e adevărat. Din păcate, adevăr absolut nu există, iar dacă nu avem o identitate bine fixată și asumată vom trăi mereu în bula de adevăr al celui care are ceva de câștigat de pe urma noastră!

Dacă aceste exemple v-au convins, vă invit pe site-ul “Eroii Internetului” pentru a știi cum să vă țineți micuții în siguranță. Nu interzicerea sau ținutul într-o bulă de cristal este soluția. Soluția este să știi să dansezi în ploaie, atunci când ploaia îți este de folos. Internetul este o ustensilă importantă de lucru și de învățare, dacă este folosită în mod corespunzător. Dacă nu știți cum, ajutorul este acum la îndemână! Un ghid al familiei complet, ce conține nu doar concepte teoretice, ci și activități practice pentru a face învățarea și conștientizarea mai ușoară.

”Pentru a profita de toate avantajele oferite de internet, copiii trebuie să fie pregătiți să ia decizii înțelepte. Eroii Internetului îi învață pe copii noțiuni fundamentale despre cetățenia digitală și securitatea online, astfel încât ei să poată explora lumea online cu încredere.”

Din tematica ghidului:

FII INTELIGENT PE INTERNET

Distribuie cu prudență

Veștile bune (și rele) circulă repede în mediul online, și deodată, copiii se pot trezi în situații dificile care au consecințe pe termen lung. Soluția? Să învețe cum să împărtășească informații cu cei pe care îi cunosc și cu cei pe care nu îi cunosc.

Comunică responsabil

Încurajează împărtășirea responsabilă a informațiilor, tratând comunicarea online ca și cum ar fi o comunicare față în față; dacă nu este corect să spunem un lucru, atunci nu este corect să îl postăm.

Creează recomandări cu privire la ce tip de comunicare este (sau nu) adecvată

Păstrează private detaliile personale legate de familia si prietenii tăi.

FII ALERT PE INTERNET

Nu te lăsa păcălit

Este important să-i ajutăm pe copii să devină conștienți de faptul că oamenii și situațiile întâlnite în mediul online nu sunt întotdeauna ceea ce par. A învăța să faci diferența între ceea ce este real și ceea ce este fals este o lecție importantă a siguranței online.

FII PUTERNIC PE INTERNET

Securizează-ți secretele

Confidențialitatea și securitatea personală sunt la fel de importante online pe cât sunt offline. Protejarea informațiilor valoroase îi ajută pe copii să evite deteriorarea dispozitivelor, reputației și relațiilor.

FII AMABIL PE INTERNET

E cool să fii amabil

Internetul este un amplificator puternic care poate fi folosit pentru a răspândi pozitivitate sau negativitate. Copiii pot urma calea pozitivă aplicând conceptul “tratează-i pe ceilalți așa cum ți-ar plăcea să fii tratat” în toate acțiunile lor online. Astfel, creează un impact pozitiv pentru ceilalți și descurajează comportamentul de bullying.

FII CURAJOS PE INTERNET

Dacă ai îndoieli, întreabă

O lecție care se aplică oricărui tip de întâlnire digitală: când copiii întâlnesc ceva suspect, ar trebui să se simtă confortabil să discute acest lucru cu un adult de încredere. Adulții pot susține acest comportament prin favorizarea comunicării deschise acasă și în clasă.

Sursa mesajului: Vizitati blogul Gabrielei Maalouf aici

Categories: Stiri Sanatate

About Author

Gabriela Maalouf

Gabriela este trainer NLP pentru copii și părinți, certificat în Marea Britanie, NLP Practitioner, jurnalist, consiler dezvoltare personala, acreditat de Ministerul Muncii, Ministerul Educației, atât în România, cât și în UE. Gabriela a lansat în Romania teoria Parentingului Personalizat, plecând de la practică și ajungând la teorie. Gabriela este mamă a doi copii.

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*