3 rețete pentru bebeluși cu cereale bio

3 rețete pentru bebeluși cu cereale bio

Pot să zic din capul locului că diversificarea și hrănirea propriu-zisă a unui bebeluș este perioada marilor provocări. Prima dată pentru că tu, ca părinte, te dai peste cap să faci rost de alimente sănătoase, bio, eco și proaspete ca să i le oferi celui mic.

Apoi pentru că gătitul propriu-zis presupune timp, inventivitate, răbdare. Și înainte de asta trebuie să te documentezi nițel, să ai un plan, ingredientele și niște rețete.

Urmează pasul în care testezi ce-i place și ce nu-i place. Vezi dacă vrea să mânânce singur, dacă îi pasezi.

Iar partea cu curățenia după haosul creat doar pentru hrănirea unui bebeluș, este cea mai amuzantă, asta dacă simțiți ghilimele. :(( Bucătăria ta arată ca după război. Chiuveta plină de vase murdare, pe măsuța bebelușului și pe jos este expus meniul pe care i l-ai oferit iar copilul este mânjit din cap până în picioare cu mâncare.

Zâmbești și te apuci să strângi. După ce termini se face ora prânzului așa că trebuie să te apuci din nou de gătit. Dar hei, asta e viața de părinte. 🙂

Înțelegeți acum de ce zic că trebuie o documentare în prealabil? Ca să fim eficienți! Iată, așadar, trei rețete simple, pe care bebelușii le adoră, cu cereale de la Mamuko, un brand de cereale bio, pe care tocmai l-am descoperit pe piață. Rețetele sunt prietenoase și ca servire, eu i le dau Marei să le manevreze singură și văd că se descurcă foarte bine.

1. Porridge cu lapte de migdale și fructe de pădure

De regulă folosesc două linguri de cereale pe care le las la hidratat în puțin lapte de migdale(puteți folosi orice lapte vegetal sau apă). Apoi, pun oala pe foc și las să fiarbă 3-4 minute. după ce s-a răcit, adaug fructele și las bebelușul să le servească cu ajutorul unei lingurițe mici.

2. Clătite pufoase cu banană și fructe

Avem nevoie de două linguri de iaurt, un praf de scorțișoară, o banană, afine și zmeură sau orice alte fructe pe care vre’i să le incorporați, un ou, și trei linguri de cereale hidratate în lapte de migdale (sau apă) și gătite în prealabil (fierte 3 minute). Ingredientele le mixăm în blender. Compoziția trebuie să fie ca cea de brioșe, groasă dar să curgă. Apoi facem clătitele în tigaie, una câte una. Rezultatul este delicios!

3. Brioșe moi cu căpșuni și banană

Trei linguri de cereale gătite în lapte de midgale (puteți folosi orice lapte vegetal sau apă), o banană, un ou, câteva căpșuni, 30 gr de unt, două linguri de făină. Eu am pus ingredientele în blender și apoi în formă de brioșe, după care le-am vârât în cuptor. Puteți tăia fructele mai mari, depinde cum le gestionează bebelușul vostru. Mara le-a mâncat singură pentru că au ieșit destul de moi.

Ce pot să vă spun despre cerealele Mamuko este că:

  • produsele Mamuko sunt 100% din ingrediente organice și naturale;
  • sunt fără adaosuri de zahăr, sare sau aditivi artificiali;
  • cerealele sunt procesate la o temperatură scăzută printr-o tehnologie patentată astfel încât toți nutrienții să fie păstrați (de aceea nici nu există suplimentare cu vitamine sintetice);
  • există și produse fără gluten;
  • sunt pe bază de crupe care se obțin prin prelucrarea boabelor cu ajutorul unei tehnici speciale în care nucleul întreg a fost minim prelucrat, se îndepărtează coaja exterioară (pleava) dar se păstrează germenii și tărâțele, păstrându-și mineralele, vitaminele și fibrele;
  • ingredientele provin din culturi bio crescute special pentru hrana bebelușilor.

Am vrut să împărtășesc rețetele astea cu voi ca să vă ușurez partea cu hrănitul unui bebeluș pentru că știu cât de mult m-a ajutat pe mine. Dacă și vouă vă plac cerealele bio de la Mamuko, intrați pe pagina lor de facebook aici și luați legătura cu Oana, o mămică tânără și o antreprenoare la început de drum. O să vă răspundă cu drag la întrebări.

Dacă încercați rețetele, mi-ar plăcea să-mi spuneți cum v-au ieșit și dacă v-au plăcut. 🙂


Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter

Articol publicat original pe blogul MamicaZburatoare.ro.

About Author

Mamica zburatoare

Magda este o mamica zburatoare (este pilot de elicopter). Magda este mamica unei fetite minunate pe nume Sara. Magda este pasionata de moda, fotografie, si de meseria de parinte. O gasiti pe www.mamicazburatoare.ro si pe Desprecopii.com unde are functia de redactor.

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*