Toată familia este importantă

Toată familia este importantă

Extaz și agonie! Așa aș defini prima perioadă din experiența mea de mamă. Eram cuprinsă de toate convingerile posibile, existente și inexistente despre cum ar trebui sau nu ar trebui să fiu ca mamă, despre ce ar fi bine să facă ceilalți în jurul meu și ajungeam, inevitabil, să plâng foarte mult și să trăiesc într-o stare de continuă panică.

Eu sunt cea mai bună pentru copilul meu. Nu are voie nimeni să-l atingă! Doar eu știu să îl hrănesc, doar eu știu să îl culc, doar eu sunt capabilă să-l liniștesc!

Dacă îl traumatizez? Dacă nu fac bine? Ce mă fac cu toți ceilalți membri ai familiei, că ei abordează altfel situația? Eu spun una, ei spun alta! O sa zăpăcesc copilul! Nu-l mai las niciodată la mama!” și câte și mai câte…toate aceste gânduri zburau prin mintea mea mai libere ca niciodată.

Relațiile se deteriorează

Încet încet, am remarcat că nu doar eu mă îndepărtam de lume, dar și ea de mine. La început, am trăit cu ideea și sentimentul că este în regulă, că eu îmi pot crește copilul corect, departe de stilurile sau părerile altora, ne izolaserăm un pic de bunici, de vecini, ba chiar și soțul abandonase ideea de a mai spune ceva. Și este exact ce se întâmplă de fiecare dată, în mod natural. Mama se pierde pe ea în relația cu sinele, își asumă doar rolul de mamă, uită să mai dea atenție celorlalți membri ai familiei, iar aceștia se simt lăsați deoparte. La început, oamenii înțeleg cât de important este pentru micuț atenția absolută a mamei și se bucură alături de ea, după care așteaptă ca lucrurile să revină într-un fel sau altul, pentru a se simți egali în familie, pentru a continua parteneriatul cot la cot. Dacă acest lucru nu se petrece, frustrarea își spune cuvântul, iar relațiile încep să se deterioreze.

Fiecare membru al familiei este important

Câți dintre noi nu afirmăm, mai în glumă mai în serios, cum că micuțul sau micuța noastră este ” șefa sau șeful” casei? Și eu am trecut prin această etapă, în care lăsasem orice deoparte… din mine, din ceilalți, făcând un clasament inconștient în cadrul familiei, unde factorul de decizie era copilul. Și asta se întâmplase independent de mine sau de dorința mea, prin simpla atitudine față de noua structură a familei. Copilul era cel mai important, apoi soțul, apoi eu. Și fix acest mesaj l-am transmis și copilului, fără să i-l spun verbal ” Mamă tu ești șefa casei, ești cea mai importantă, noi sunt pe aici în slujba ta.” Dar copiii nu sunt ignoranți, văd, simt cum te comporți tu cu tine, cu soțul, cu părinții și cum te comporti cu el. E foarte simplu pentru el să intre în rolul de șef, dar nu îi este neapărat benefic, pentru că tot noi părinții ne vom simți la un moment dat copleșiți și o să-l acuzăm că ne chinuie.

Ce este necesar să facem?

  • Să acordăm atenție în egală măsură fiecărui membru al familiei
  • Să arătăm respect pentru munca sau achiziția fiecăruia
  • Să ne bucurăm de pasiunile fiecăruia și să le acordăm timp egal
  • Să le povestim copiilor că mami și tati sunt și soț și soție și au nevoie de timp pentru ei, să meargă la un restaurant sau la un film
  • Să îi încurajăm să încerce lucruri noi și să își asume roluri noi, tocmai prin propriul exemplu, asumându-ne toate rolurile de care suntem capabili, nu doar cel de părinți
  • Să ne ajutăm unii pe alții
  • Să îi ajutăm pe copii să înțeleagă sinergia care se produce într-o familie, dacă fiecare membru este respectat și apreciat pentru calitățile pe care le are. ( Exemple de sinergie în natură: Pomii de sequoia sunt cei mai înalți pentru că rădăcinile lor fuzionează sinergic, luând doar c e mai bun de la fiecare în parte, păsările zboară în V, pentru că doar această formațiune le poate propulsa mai repede pe distanțe mult mai mari, iar metalele își cresc cu peste 60% rezistența în aliaj. Imaginați-vă cum ar fi dacă s-ar certa între ele, focusându-se pe defecte sau pe competiție care să fie primul, care este mai bun, care este mai puțin bun…sinergia nu s-ar mai produce. Dacă și oamenii, familiile ar funcționa sinergic, concentrându-se pe fiecare în parte și pe ce are mai bun fiecare, imaginați-vă cum ar arăta familiile atunci?)

Ce ne facem cu bunicii, care gândesc altfel?

De foarte multe ori, ne certăm cu soțul că are alt stil de creștere al copilului și de alte multe ori ne îngrozim să ne lăsăm copiii la bunici, pentru că aceștia adoptă un stil de neconceput pentru noi. Recunosc și eu am fost în aceeași situație, mă îngrozea ideea de a-i lăsă în grija altcuiva, ca nu cumva să îi traumatizez. Nimic mai greșit! Le întrerupeam chiar cel mai firesc mod de a învăța lumea, pentru că din perspectivă emoțională, dezvoltarea și învățarea lumii constă în înțelegerea tipologiilor umane. Ce s-ar fi întâmplat cu ai mei copii dacă creșteau doar în bula mea construită special pentru ei și ajungeau direct la școală, unde ar fi experimentat o vastă varietate de tipologii umane? Acomodarea s-ar fi făcut foarte greu, poate deloc!

Este important să îi lăsăm pe copii să experimenteze mai multe stiluri, mai multe abordări, să cunoască cât mai mulți oameni, cu gânduri diferite, cu metode diferite ( Excluzând, evident, tipologiile abuzive. Nu ne lăsăm copiii în compania unor adulți sau a altor copii care îi lovesc sau abuzează verbal doar pentru că e necesar să se obișnuiască cu asta. Nu este necesar, nici normal!).

Este în regula dacă unii sintre noi sunt mai autoritari, alții mai permisivi, alții echilibrați, atâta timp cât au o rădăcină la care să se întoarcă, de obicei mama. Dacă mama îi susține, înțelege, alină când le este greu, ei nu vor face decât să învețe că alți oameni sunt diferiți și acționează sau reacționează diferit, fără a suferi din această cauză.

Sfatul meu de astăzi vine ca și susținere a respectului de sine, lăsându-vă liberi să experimentați toate rolurile în care vă regăsiți, nu doar cel de părinte, vine în sprijinul respectului față de toți membri familiei și nevoilor acestora pentru  echilibru în căminul fiecăruia.

Despre Autor

Gabriela Maalouf

Gabriela este trainer NLP pentru copii și părinți, certificat în Marea Britanie, NLP Practitioner, jurnalist, consiler dezvoltare personala, acreditat de Ministerul Muncii, Ministerul Educației, atât în România, cât și în UE. Gabriela a lansat în Romania teoria Parentingului Personalizat, plecând de la practică și ajungând la teorie. Gabriela este mamă a doi copii.

Comentarii

  1. Otilia
    Otilia 8 martie, 2017, 09:38

    Eu ma regasesc in ”Eu sunt cea mai bună pentru copilul meu. Nu are voie nimeni să-l atingă! Doar eu știu să îl hrănesc, doar eu știu să îl culc, doar eu sunt capabilă să-l liniștesc!” Imi dau seama ca ma consum dar parca nu simt sa primesc suportul necesar de la cei care ma inconjoara. La noi din pacate nu exista un exhilibru in familie si ma simt obosita….

    Replica la acest comentariu

Care este parerea ta?

Adresa ta de email ramane confidentiala
Campurile obligatorii sunt marcate*