Un fost manager al Spitalului Clinic CF 2 recunoaşte că a luat de 146 ori mită
Un fost manager al Spitalului Clinic CF 2 recunoaşte că a luat de 146 ori mită: articol preluat de pe MagnaNews.ro | Linkul original aici
Şerban Bucur, fost manager al Spitalului Clinic CF 2 din Capitală, a încheiat un acord cu DNA în care recunoaşte că a luat de 146 ori mită de la oameni de afaceri ale căror firme aveau contracte cu unitatea medicală, de regulă banii fiind primiţi în plic în biroul său.
De asemenea, Şerban Bucur a acceptat să primească trei ani închisoare cu suspendare, însă acordul trebuie aprobat de un judecător, informează Agerpres.
Şi oamenii de afaceri care l-au mituit pe manager au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA.
Procurorii susţin că, în perioada decembrie 2019 – iunie 2024, Şerban Bucur, la data faptelor manager al Spitalului Clinic CF nr.2 Bucureşti şi ordonator de credite, a pretins şi primit de la inculpaţii B.E., E.S.A., O.M., M.P.A., precum şi de la alte două persoane, toţi fiind reprezentanţi ai unor societăţi comerciale aflate în relaţii contractuale cu spitalul, foloase necuvenite, respectiv suma totală de aproximativ 764.370 de lei, reprezentând un procent cuprins între 5% şi 10% din valoarea fără TVA a facturilor plătite de unitatea medicală în perioada decembrie 2019 – iunie 2024.
Banii au fost primiţi de managerul spitalului pentru asigurarea bunei desfăşurări a relaţiilor contractuale şi plata facturilor.
Cele 146 de acte materiale reprezintă tot atâtea împrejurări în care managerul spitalului ar fi primit sumele de bani, în numerar, de regulă în plic, de la reprezentanţii societăţilor comerciale, cu prilejul întâlnirilor care au avut loc la biroul său de la Spitalul Clinic CF nr. 2 din Bucureşti, în perioada menţionată.
Contractele aveau ca obiect asigurarea hranei zilnice a pacienţilor, lucrări de reparaţii, întreţinere a instalaţiilor electrice, sanitare, termice şi de altă natură, inclusiv lucrări de reabilitare a unor secţii sau compartimente din cadrul spitalului, servicii privind sistemul informatic de programare electronică online a pacienţilor, achiziţionarea de huse, halate, seturi sterile, produse de curăţenie şi dezinfectanţi.
În prezenţa avocatului, Şerban Bucur a declarat că recunoaşte comiterea faptei şi este de acord să fie condamnat la trei ani închisoare cu suspendare, precum şi cu interzicerea, pe o perioadă de patru ani, a mai multor drepturi, printre care de a fi ales în funcţii publice şi de a ocupa funcţia de manager al unei unităţi sanitare publice.
În plus, el va presta 120 zile muncă în folosul comunităţii, urmând a plăti cei 764.370 de lei primiţi ca mită.
Dosarul de urmărire penală şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei privindu-i pe Şerban Bucur şi pe ceilalţi patru inculpaţi au fost înaintate la Tribunalul Bucureşti.