Cândva îi spuneam Creţulinul. Blonduţ, timid şi tăcut. O inteligenţă ascuţită pierdută fără un sens anume în imensitatea Universului. Nu cunosc regulile acestui Univers. Asemeni lui, asemeni mamei mele, nu putem decât să le acceptăm. In orb. Ne plac sau nu ne plac devine total irelevant. Si tot ce putem face este sa ne jucăm cărţile, de la prima până la ultima. Si când vom fi pus şi ulltima carte de joc jos pe masa vieţii, ştim sigur că trebuie să ne ridicăm şi să ne îndreptăm definitiv pe un drum.
Fără ajutor, fără sprijin, fără sfaturi. Doar noi, fiecare dintre noi. Singuri pe drum. Rămâi cu bine dragul meu Rareş!
Tata si Moderator cu experienta pe Desprecopii.com. Vizitati blogul lui Marius.
