Azi a venit fiică-mea cea mică la mine. A rămas întreg weekend-ul. Nu m-am gândit că mă vor marca atât de mult aceste două zile petrecute împreună. Nu, nu au fost altfel decât sutele de alte weekenduri pe care le-am petrecut împreună de când s-a născut. Aparent! Spun aparent pentru că deşi am povestit la fel ca altădată, acum, după ce a plecat, realizez cât de mult o iubesc defapt. Nu m-am sfiit să-i spun nici ei, nici Ioanei, deşi nu sunt genul.
Mi-am impus să nu mă gândesc prea mult ca să rezist. Psihic. Să pot merge mai departe orice ar fi. Pentru că am această obligaţie de a nu mă lăsa bătut atât pentru mine cât şi pentru ele. Viaţa mea după ce m-am căsătorit acum 25 de ani şi ceva a gravitat ca şi pământul în jurul soarelui. Cu diferenţa ca nu era un soare ci erau trei. Aşa am fost eu conceput. Acum însă trebuie să regândesc totul ca să nu fiu înghiţit de vreun black hole. Nu este deloc plăcut. Cu toate acestea, pe zi ce trece am convingerea că va fi din ce în ce mai bine. Este ca şi atunci când cineva îţi apasă capul sub apă şi totuşi reuşeşti să ţi-l ridici deasupra şi să tragi în piept jumătate din atmosferă.
Mâine e luni. Pentru 99,9% din oameni. Pentru mine va fi tot o zi de luni însă una mai aparte. Mă gândesc zâmbind la ea amintindu-mi de zilele de sâmbătă şi duminică care au trecut. Atât de obişnuite şi totuşi atât de diferite. Si acum când sunt din nou singur în faţa monitorului cu lumina rozie luminându-mi faţa zâmbesc discret, gândindu-mă cu drag la două diamante, Ioana şi Daria! Steluţele secretului meu.
Tata si Moderator cu experienta pe Desprecopii.com. Vizitati blogul lui Marius.
