-Mamiii, maaamiiii?
-Da, spune fetiță.
-Mami, ce faci acolo?
-Uite, pregatesc cina pentru tine, tati și bebe.
Câteva minute mai târziu, aud din cealaltă cameră cum boscorodește singură după care din nou…
-Maaaami, mamiii!
-Da, mami, spune. Ce este?
-Ce e asta?
-Un perete, mami! Desparte dormitorul de camera cealaltă!
-Aaa, daaaa. Perete. (mustăcește ea)
Mă bufnește râsul dar încerc sa mă abțin, să nu mă vadă. Râd de drag și de iubire că am ajuns și noi la vârsta întrebărilor. Bine, mă aștept să mai treacă ceva vreme până la de ce-uri, dar tot mă emoționează curiozitatea acerbă pe care o are când își întoarce ochii în sus, de parcă eu aș deține adevărul suprem și ar trebui să i-l servesc cât mai repede pe tavă.
Nu știu dacă am povestit aici, dar Sara a început să vorbească mai târziu, pe la trei ani. Asta deși aveam vecine, două fetițe mai mici ca Sara, care vorbeau foarte bine. Una începuse la un an și două luni, cealaltă pe la un an și șapte luni.
Copiii sunt diferiți, știu asta. Hai să nu-i mai comparăm!
Sara a fost foarte vocală, de mică. Îngâna cântece, răspundea cu da și nu și vorbea în legea ei. Nimic inteligibil, dar lucrurile din jur erau botezate în stilul propriu. Au existat presiuni în preajma noastră și indicații cum că ar trebui să ne programăm la un logoped. Recunosc, în câteva dăți, chiar eu m-am gândit la treaba asta. Doar că vedeam că am o fetiță stimulată, care înțelege absolut tot ce zic, care îmi răspunde cu reacții și monosilabic, da sau nu, dar nu vrea să vorbească.
Am citit despre subiectul „Copilul meu nu vorbește încă!” și așa mi-am dat seama că există un moment potrivit pentru fiecare, așa că nu e cazul să mă îngrijorez. După trei ani, zici că cineva i-a dezglegat limba. Sara a prins un elan extraordinar și a început sa zică cuvinte de care habar nu aveam că le cunoaște înțelesul. La fel cum e și cu mersul. De parcă ar fi știut dintotdeauna, dar nu a avut încă curajul să facă asta.
Vă ziceam că exista mereu impulsul de a o compara cu alți copii. Nu neapărat din partea mea, deși am avut și eu pornirea asta. Ce vreau să zic aici este că achizițiile pe care le au cei mici au ritmul lor. Încă de când sunt bebeluși, cei mici învață să se rostogolească sau să se dea de-a dura, să meargă în patru labe sau să se târâie ca viermele, să se țină pe picioare la șase luni, sau la opt sau la zece. Nimeni nu stabilește exact o vârstă potrivită pentru aceste achiziții, deși ele trebuie să se încadreze în niște marje. Dar dacă alea nu-s depășite, nu ar trebui să punem presiune pe copii.
Îmi amintesc perioada în care Sara a făcut trecerea de la pampers la oliță. Se întâmpla pe la vârsta de doi ani și jumătate și a fost atât de simplu și de firesc încât mi-am dat seama că există „un perfect timing for everything”.
Mai mult decât atât
Există o diferență între vorbire și limbaj
Limbajul cuprinde vorbirea, adică articularea cuvintelor, gestica, mimica și întregul sistem de expresie și înțelegere a informației. El poate fi extern sau intern, și în sensul său larg, poate fi definit ca un sistem de semne care sunt manipulate după anumite reguli, cu rolul de a fixa, a prelucra și de a transmite informații.
Vorbirea este expresia verbala a limbajului si include articularea, adica modul în care sunetele si cuvintele sunt formate.
Când trebuie să acționăm
O explicație pentru care cei mici nu vorbesc încă este că sunt concentrați să exploreze lumea și mediul din jurul lor și astfel, alocă puțin timp limbajului. Ba mai mult, sunt cazuri în care cei mici nu vorbesc pentru că nu pot pronunța corect încă anumite cuvinte, și atunci așteaptă până pot conversa perfect.
Specialiștii spun că în majoritatea cazurilor, nu e motiv de îngrijorare. Dacă cel mic a depășit vârsta de doi ani și nu spune decât câteva cuvinte, este indicat să urmărim și alte aspecte precum:
- Ce înțelege copilul (limbaj receptiv). Suntem atenți dacă reacționează la stimulii din jurul lui, dacă are o privire atentă, vioaie.
- Ce poate spune copilul (limbaj expresiv) și felul în care o face.
- Daca copilul încearca să comunice în alte moduri, cum ar fi indicând dând din cap, gesticulând.
- Dezvoltarea sunetelor și claritatea vorbirii.
- Cum lucrează împreuna gura, limba și palatul, precum și înghițitul și hrănirea).
Sara încă nu vorbește corect și stâlcește multe cuvinte. Am de gând să îi urmăresc evoluția și să o duc la un logoped, dacă o să fie cazul. Deocamdată, mă simt înconjurată de zecile de curiozități pe care Sara le are și sunt entuziasmată să-i răspund, să-i explic. Uneori, îmi pune aceeași întrebare de mai multe ori și îmi dau seama că răspunsul îl cunoaște, activitatea fiind mai mult un joc pentru ea. Dar progresele pe care l-ea făcut într-un timp atât de scurt mă fac să am încredere că nu va mai dura mult până o să-mi povestească cu fraze lungi și complexe o zi din viața ei la grădiniță.
Încredere în copilul tău
Eu am mai spus asta, dar nu mă tem să mă repet. Există ceva instinctiv în noi, un al șaselea simț care ne îndeamnă ce să facem și cum să facem. Se cheamă instinct de mamă și rolul nostru este să avem încredere în el. Hai să-i urmărim pe cei mici, să le evaluăm dezvoltarea și creșterea fără să-i comparăm cu copilul din vecini. Cu siguranță, dacă suntem acolo, vom observa când ceva este neobișnuit și abia atunci o să acționăm în consecință.
Să ai încredere în copilul tău înseamnă să-l cunoști foarte bine, să-i urmărești progresele și să-i anticipezi mișcările. Dă-i timp, încurajează-l, ține-l de mână, spune-i mereu că poate și mai ales cât poate, valorifică-i fiecare hârtie mâzgâlită și aplaudă-l chiar dacă obiceiul lui de a se spăla pe mâini este deja este o rutină. Spune-i că-l iubești, că mereu o să-l ții în brațe și o să fii alături de el. Asta o să-i dea curajul să se transforme într-un om independent și încrezător în forțele sale, atunci când o să crească.
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
Articol publicat original pe blogul MamicaZburatoare.ro.
