O metodă simpatica prin care îi ajutăm pe copii să-și exprime emoțiile

O metodă simpatica prin care îi ajutăm pe copii să-și exprime emoțiile

De ce sunt copiii furioși, supărați, triști sau dezamăgiți? Sunt întrebări pe care le auzim din ce în ce mai des. Și este un fapt îmbucurător să știm că părinților le pasă de sentimentele și simțirile micuților lor.
Și, totuși, de ce simt așa?

Pentru că sunt oameni și este normal să trăiască, să simtă și să treacă printr-o paletă variată de sentimente. Toate sunt parte din noi, ciudat ar fi sa fie altfel. Și tot noi, părinții, știm că micuții se pot răni sau îi pot răni pe ceilalți și când sunt foarte fericiți sau entuziasmați, tocmai pentru că nu reușesc să își modereze comportamentul ce vine după emoție.

Așadar, cum putem gestiona toate aceste trăiri ale lor?

În general, nu putem spune cuiva ce să simtă. Nici nu este adecvat sa încercam, de fapt, așa ceva. Ceea ce putem face, în schimb, este să avem grijă de propriile noastre reacții, de propria noastră înțelegere, de puterea noastră de compasiune și empatie față de ceea ce simt copiii noștri.

E bine să știm că natura ne-a înzestrat cu multe mecanisme de detensionare, atât pentru stările de fericire cât și pentru stările de nefericire. Când suntem fericiți, râdem, simțim nevoia să împărtășim tuturor starea noastra. Tot așa și când suntem triști, plângem și ne-am dori să avem un umăr pe care să ne vărsăm amarul. E de preferat ca părinții să învețe să-și gestioneze reacția pe care o au în fața trăirilor copiilor și să nu le împiedice aceste mecanisme.

Dezvoltarea noastră emoțională nu este spontană, precum creșterea fizică. Ea este influențată de mulți factori, cum ar fi atașamentul și relația pe care o dezvoltăm cu părinții noștri, precum și de coroborarea acestora. Din aceste motiv, copiii și chiar și unii adulți nu reușesc să-și identifice sentimentele, nu știu să le interpreteze și nici să le gestioneze.

Ce putem face?

Să creăm un vocabular al sentimentelor. Așa cum îi învățăm pe micuții noștri toate cuvintele corespunzătoare mediului înconjurător, tot așa le putem crea și un vocabular al lumii lor interioare. Poate fi un proiect de succes, doar dacă ne arătăm copiilor așa cum suntem noi, fără să încercăm să părem ceea ce nu suntem, informâdu-i de fiecare dată ceea ce simțim, fără să ne fie teamă.
Și părinții sunt oameni, deci și ei trăiesc aceeași paletă variată de sentimente. Copiii se simt în siguranță când identifică trăiri similare cu cele ale lor. În caz contrar, se pot simți ciudat, nu înțeleg de ce ei trec prin toate acele stări, iar părinții lor nu, sunt mereu zâmbitori și în formă.

Este util să-i lăsăm pe copii să vadă și să înțeleagă ce simțim, iar ei vor fi mult mai empatici și plini de compasiune față de noi. Oricât de grea ar fi situația prin care trece un copil, el va ști ce are de facut, daca este înteles. Nu trebuie să ne fie teamă de emoțiile mai puțin plăcute. Este important să le privim ca pe o parte firească a ființei noastre și să avem încredere că oricine își poate găsi propria soluție și rezolvare, copil sau adult.

Pentru a vă arăta, în mod eficient, cum putem crea un vocabular al emoțiilor, am decis împreună cu copiii mei să confecționăm niște animăluțe care să spună o poveste. Fiecare personaj experimentează o emoție și construiește o poveste, pe baza acesteia.

În acest fel, copiii învață numele emoțiilor, dar mai mult de atât, se identifică cu poveștile spuse. Astfel, avem două intrumente într-un singur joc. Unul care ne învață numele emoțiile și altul care îi ajută pe copii să spună propriile lor situații prin care au trecut și au simțit anumite lucruri.

Eu recomand să începem cu câte patru emoții pe joc pentru a nu crea confuzie. Astfel putem avea o rutina-joc de familie în fiecare weekend, completând mini-dicționarul de emoții cu cât mai multe denumiri. Pe de altă parte, ne încărcăm și borcanul emoțional al familiei, creând un spațiu de mare încredere, în care fiecare este ascultat.

Sursa mesajului: Vizitati blogul Gabrielei Maalouf aici

Categories: Stiri Sanatate

About Author

Gabriela Maalouf

Gabriela este trainer NLP pentru copii și părinți, certificat în Marea Britanie, NLP Practitioner, jurnalist, consiler dezvoltare personala, acreditat de Ministerul Muncii, Ministerul Educației, atât în România, cât și în UE. Gabriela a lansat în Romania teoria Parentingului Personalizat, plecând de la practică și ajungând la teorie. Gabriela este mamă a doi copii.

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*