Fosta conducere a Spitalului Municipal Rădăuți și trei asistenți medicali, reținuți pentru fapte de corupție
Fosta conducere a Spitalului Municipal Rădăuți și trei asistenți medicali, reținuți pentru fapte de corupție: articol preluat de pe MagnaNews.ro | Linkul original aici
Dosar de corupţie şi reţineri la spitalul municipal din Rădăuţi, în judeţul Suceava. Şeful secţiei ATI care a fost şi manager al spitalului, dar şi directorul medical au fost reţinuţi preventiv după mai multe ore de audieri şi percheziţii la cabinetele lor. Aceştia sunt acuzaţi de trucarea unor concursuri de angajare şi luare de mită de la rudele unor pacienţi. Alţi patru asistenţi au fost şi ei reţinuţi. Procurorii cer acum arestarea lor preventivă.
Principalul vizat în dosarul de corupţie este Flaviu Sima, şeful secţiei ATI de la spitalul de la Rădăuţi şi fost manager interimar până în iunie anul acesta. Procurorii îl acuză că ar fi luat mită de la rudele pacienţilor pentru a aranja internări şi intervenţii medicale. Sumele erau de la câteva sute, până la câteva mii de lei. Însă medicul ar fi solicitat şi efectuarea inspecţiei tehnice la autoturismul personal, precum şi zeci de buchete de flori de 8 martie, susţin anchetatorii.
În referatul înaintat judecătorilor, procurorii susţin că Flaviu Sima ar fi primit sume şi mai mari de bani pentru a favoriza diverşi candidaţi la concursurile de angajare din spital.
Pentru un post de brancardier, spre exemplu, mita ar fi fost de 6.000 de euro. Nu mereu candidaţii favorizaţi luau concursul, astfel că Flaviu Sima ar fi fost nevoit să dea înapoi unele dintre sumele primite, cu dobândă chiar, spun anchetatorii.
În dosar este vizat şi directorul medical al spitalului, acuzat de procurori că lua mită de la pacienţi pentru intervenţii chirugicale, precum şi fosta directoare de îngrijiri medicale, care ar fi intermediat angajările trucate în spital.
Alţi trei asistenţi medicali ar fi făcut parte din reţeaua care intermedia trucarea concursurilor de angajare din spital, spun procurorii.
La percheziţiile care au avut loc ieri la cabinetele cadrelor medicale de la spital şi la vestiarele lor, anchetatorii au găsit peste 400 de mii de euro, aproape 100 de mii de lei, precum şi mii de lire sterline şi dolari.
The post Fosta conducere a Spitalului Municipal Rădăuți și trei asistenți medicali, reținuți pentru fapte de corupție appeared first on tvrinfo.ro.