Elevii unei şcoli din Reşiţa, evacuaţi de urgenţă din şcoală, după ce un copil a pulverizat spray lacrimogen pe hol

Elevii unei şcoli din Reşiţa, evacuaţi de urgenţă din şcoală, după ce un copil a pulverizat spray lacrimogen pe hol

Elevii unei şcoli din municipiul Reşiţa au fost evacuaţi, joi, de către profesori, din unitatea de învăţământ, după ce un elev de clasa a VI-a a pulverizat spray lacrimogen pe hol. Elevul de 12 ani a fost dus la audieri, la Poliţie, cu părinţii, potrivit News.ro.

”Astăzi, la ora 09.30, poliţişti de la Biroul Siguranţă Şcolară şi Poliţia Municipiului Reşiţa au fost sesizaţi de către conducerea unei unităţi de învăţământ din Reşiţa despre faptul că un elev ar fi pulverizant spray iritant lacrimogen pe holul unităţii de învăţământ. Poliţiştii s-au deplasat imediat la unitatea şcolară, unde au stabilit faptul că în prima pauză dintre orele de curs, un elev din clasa a VI-a de la şcoala respectivă ar fi pulverizat spray iritant lacrimogen pe holul unităţii de învăţământ”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

În urma incidentului, elevii au fost scoşi de cadrele didactice în curtea unităţii de învăţământ, fără ca vreunul dintre aceştia să aibă nevoie de îngrijiri medicale.

Elevul a fost dus la Poliţie, pentru a fi audiat, alături de părinţi.

”Poliţiştii l-au condus pe elevul în cauză, în vârstă de 12 ani, împreună cu părinţii, la sediul poliţiei, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi dispunerii măsurilor legale, care se impun”, mai precizează IPJ Caraş-Severin.

Cercetările vor fi continuate în acest caz pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Categories: Stiri Educatie

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*