Dragă mămică, dacă îți dorești să alăptezi, iată cum trebuie să te pregătești

Dragă mămică, dacă îți dorești să alăptezi, iată cum trebuie să te pregătești

Nu sunt vreo expertă în alăptare și nici nu am făcut vreun curs de specialitate în acest sens. Informațiile pe care le am le-am strâns din zecile de conferințe la care am participat, din discuțiile cu consultanți în alăptare, din cărțile de specialitate, din ceea ce recomandă Organizația Mondială a Sănătății și din experiența mea de mamă a două fete cucuiete.

Cel mai recent eveniment la care am participat este Verde la Alăptat, conferință pe care am moderat-o cu mare drag, organizată de Asociația de Pediatrie și Consultanță în Alăptare și site-ul de parenting desprecopii.com. Acolo mi-am reîmprospătat cunoștințele și am dat de informații valoroase pe care mi le-am notat și pe care le dau mai departe de fiecare dată când o mămică îmi cere ajutorul. Conferintele le puteti viziona ziua 1 și ziua 2.

Am avut multe provocări în alăptare. Aici am scris povestea alăptării cu primul copil, iar aici am scris despre întrebările pe care mi le-am pus la cel de-al doilea. Nu a fost ușor dar mi-am dorit mult să-mi alăptez ambii copii și în final am reușit (pe cel de-al doilea încă îl alăptez și astăzi).

Așadar, proaspătă mămică, dacă îți dorești să alăptezi, iată cum trebuie să te pregătești.

Trebuie din start să știi că alăptarea nu e ușoară, aduce cu sine multe provocări și obstacole pe care trebuie să le îmbrățișezi și să le depășești informându-te, cerând ajutor și având o atitudine pozitivă. Nimic nu e simplu în viață cu atât mai mult că nimic nu ne pregătește pentru anumite experiențe noi decât evenimentul în sine. O să reușești dacă te pregătești pshic să întâmpini și dificultăți în această călătorie a alăptării și o să constați că tot efortul tău MERITĂ.

Informează-te din timp

Eu am pus un accent mai mare pe naștere și nu pe alăptare. De aceea am avut multe obstacole la începuturile mele cu prima fetiță. Provocările sunt multe!

De aceea este util să te informezi din timp, să participi la cursuri despre acest subiect, să ai discuții cu persoane specializate pe acest domeniu, pe scurt să-ți faci lecțiile din timp, încă din perioada în care ești gravidă.

Începe cu obiceiurile tale, felul în care te alimentezi, cu renunțarea la alcool și tutun pentru ca sarcina ta să evolueze bine și să naști un copil sănătos. Mai apoi, la naștere, indifernet dacă este naturală sau cezariană, alăptarea este posibilă cu informare și suport. Discută cu medicul ginecolog și lasă-l să știe care este planul tău imediat după naștere. O atașare imediată și  conceptul de skin-to-skin sunt primii pași către o alăptare lină și fără probleme.

Documentează-te despre atașare

Când spunem atașare ne referim la felul în care bebelușul tău prinde sfârcul și parte de mamelon în guriță. Este importantă atașarea corectă pentru procesul alăptării, în caz contrar bebelușul nu stimulează sânul, nu se hrănește corespunzător, face răni pe buze sau în guriță iar mama se alege și ea cu dureri și răni ale sânilor.

Ce înseamnă o atașare bună?

O atașare corectă este atunci când bebelușul are o poziție relaxată de calm iar mama nu simte nicio durere. Pentru asta gura bebelușului trebuie să fie larg deschisă, bărbia lipită de sân și nasul liber. Deasemenea, copilul trebuie să prindă cu gura cât mai mult din sân (niciodată doar sfârcul), explicația este că laptele este înmagazinat în sân sub forma unor ciorchine de perle care trebuie să fie sparte pentru ca laptele să ajungă în sfârc.

Încearcă pozițiile de alăptare dar ai grijă ca atât tu cât și copilul să stați confortabil, burta copilului să fie lipită de cea a mamei, iar urechea, umărul și șoldul copilului să fie aliniate.

Care sunt indicatorii în alăptare?

Alăptarea funcționează pe principiul cerere-ofertă. De aceea este important să alăptezi la cerere, la primele semne de foame ale bebelușului (când duce mâinile la gură, se agită, își linge buzele, întoarce capul, deschide gura) și nu o anumită perioadă de timp sau la anumite intervale (așa cum ne mai sfătuiesc unele cadre medicale din unele maternități).

Trebuie să fim atenți la numărul de scutece pe care le umple (araă cum se hidratează), numărul scaunelor pe care le are, felul în care crește în greutate și starea lui generală.

Care sunt semnele că nou-născutul primește suficient lapte?

  • Are un supt eficient;
  • Udă minim 5 scutece pline pe zi și are minim nun scaun pe zi din ziua 3-4 de viață;
  • În ziua 7 din viață nu cântărește mai puțin ca în ziua 4;
  • recuperează greutate de la naștere între zilele 10 și 14 de la naștere.

!!! Foarte important!

De ce zic că bebelușul trebuie alăptat la primele semne de foame? Pentru că regula este că nu putem alăpta un copil care urlă din toți plămânii. Mai întâi el trebuie calmat și apoi hrănit. Ca să nu ajungem acolo, alăptăm la PRIMELE SEMNE.

Care sunt beneficiile alăptării pentru copil

  • laptele matern este un aliment natural perfect, totdeauna proaspăt, curat și disponibil 24 de ore/zi.
  • reduce riscul de boli cardiovasculare, inclusiv hipertensiune arterială;
  • reduce riscul de infecții gastrointestinale19 20și infecții respiratorii și ale urechii;
  • reduce riscul de diabet zaharat;
  • reduce riscul de atopie, astm, boala celiacă și tulburări ale lipidelor (valori ale colesterolului total și LDL colesterolului, mai mici la vârsta de adult);
  • față de copiii care sunt hrăniți cu formulă de lapte, cei alăptați au un risc mai redus de a deveni obezi în copilărie, adolescență și maturitatea timpurie.

Care sunt beneficiile alăptării pentru mamă

  • pe termen scurt (grăbește involuția uterină, reduce riscul de hemoragie; crește posibilitatea de recăpătare a greutății corporale de dinainte de sarcină) și pe termen lung (reduce riscul de cancer ovarian și de sân și pe cel de a dezvolta diabet zaharat tip 2 în rândul femeilor cu istoric de diabet gestațional)
  • risc relativ de reducere a cancerului de sân de 4,3%; pentru fiecare 12 luni de alăptare în plus, față de o scădere de 7,0% pentru fiecare naștere.

Care sunt riscurile pentru un copil nealăptat

Un copil nealăptat dezvoltă mai frecvent boli infecțioase, alergii și deficiențe nutriționale. Este posibil să aibă și o imunitate mai scăzută pentru că prin laptele matern se transmit anticorpi.

Care sunt riscurile pentru o mamă care nu alăptează

O mamă care nu alăptează e predispusă la boli ca osteoporoză, diabet, hipertensiune, cancer mamar, etc. Deasemenea legătura care se formează între mamă și copil scade riscurile unei depresii post partum.

Articolul face parte dintr-o serie de mai multe articole scrise cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării (1-7 august).


Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articol publicat original pe blogul MamicaZburatoare.ro.

About Author

Mamica zburatoare

Magda este o mamica zburatoare (este pilot de elicopter). Magda este mamica unei fetite minunate pe nume Sara. Magda este pasionata de moda, fotografie, si de meseria de parinte. O gasiti pe www.mamicazburatoare.ro si pe Desprecopii.com unde are functia de redactor.

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*