Când eram copil sau chiar adolescent mergeam la cinematograf. Atunci vânam filme. Am crescut în mijlocul generaţiei mele, asemeni zecilor de mii de alţi copii sau tineri. Acum zâmbesc cu nostalgia adultului căruia i se perindă prin faţa ochilor minţii amintiri. Unele sunt simple crâmpeie asemeni unor fulgere ce brăzdează cerul înnorat al verii, altele sunt izvoare de ape ale nemuririi sufletului meu. Toate însă îşi au locul lor bine stabilit. Si bat:
Cioc! Cioc!
Bat mai firav sau mai puternic ori de câte ori fie le dau voie să bată, sau se întâmplă să fie provocate, trezite de vreun cântec, ori o poză, ori te mai miri ce ştire citită sau auzită întâmplător pe undeva. Atunci, asemeni soneriei unui ceas de deşteptător, zbang mă lovesc exact în moalele universului meu, ca un ciocan. Si mă las sedus, iubit, purtat pe valurile lor, a amintirilor mele, asemeni unei bărci uitate pe un ocean imens, ce pare sa nu mai aibă nicăieri vreun mal. Doar apă, o apă nesfărşită şi eu acolo, o infinitate minusculă a unui microunivers pradă lor, amintirilor fără de sfârşit.
Aţi citit La Medeleni? Stiţi cum este să stai pe o prispă a unei case în care doi bunici să îţi zâmbească tainic în timp ce îţi mângâie capul cu o mâna aspră de la munca câmpului şi îţi spun cu vorbe molcome o poveste cu prinţi, regi, zâne, zmei si pitici?
Si uite aşa peste ani şi ani, zâmbind la fel de tainic ajungi să te surprinzi că fără voia ta, ai căzut a câta oară oare pradă văpăii propriilor amintiri?
Tata si Moderator cu experienta pe Desprecopii.com. Vizitati blogul lui Marius.
