Nu voi juca şah. Azi este declarată oficial o zi liberă de stress 😊 Sunt deja convins că unele dintre mămici zâmbesc. Zi liberă de stress, ce utopie! Dar fiind 1 iunie avem dreptul la imaginaţie. Sau cu atât mai mult în această zi.
Aşa încât declar astăzi că aveţi libertatea de a vă aduce aminte de … voi. Nu cei de ieri. Nici cei de alaltăieri. Mergeţi vă rog ani buni înapoi. Astfel încât să ajungeţi să vă revedeţi. Aşa….
Ei bine ceva îmi spune că acum vom revedea fie o fetiţă fie un băieţel care fac năzbâtii. Nu aveţi cum să mă contraziceţi pentru că nu s-a inventat pe această lume un copil care să nu facă vreo prostioară 😊
Si acum gândiţi-vă la acest copil pe care îl revedeţi şi la toată viaţa lui chiar dacă este făcută din crâmpeie de amintiri. Incercaţi să legaţi aceste bucăţele de amintiri în mintea voastră. Incercaţi sa revedeţi ceilalţi copii aşa cum erau atunci.
La sfârşit de tot încercaţi să vă revedeţi părinţii cum arătau atunci.
Acum deschideţi ochii şi îmbrăţişati orice om pe care simţiţi nevoia să îl îmbrăţişaţi. Poate fi chiar oricine, pentru ca azi, de 1 Iunie, oricare a fost cândva copil. Poate fi chiar oricine pentru ca aveţi dreptul la rocadă.
La mulţi ani tuturor!
Tata si Moderator cu experienta pe Desprecopii.com. Vizitati blogul lui Marius.