Întâmplarea face ca această carte să trateze o problemă care afectează întreaga planetă, fix cum se întâmplă acum. În cazul poveștii Istoria albinelor umanitatea se luptă cu un dezechilibru major care a dus la dispariția albinelor, cauzat de poluarea masivă și de folosirea excesivă a pesticidelor. Cum tratează oamenii acest fenomen, care e reacția lor și cum reușesc să se adapteze, toate aceste aspecte le regăsiți în carte sub o formă sau alta.
Cum m-am apucat eu să citesc Istoria Albinelor?
Păi răspunsul e simplu. M-am băgat în provocarea Reading is Cool – The Challenge, de pe facebook, lansată de Liv (o știți, nu?) și am început să-mi dedic mare parte din timpul meu cititului. Nu este simplu cu doi copii lângă tine și fără niciun ajutor. Dar vă zic sigur un lucru. Dacă te pasionează, găsești timp, îți faci, nu dormi nopțile. O soluție apare, până la urmă.
Despre ce este vorba, pe scurt
Despre Istoria Albinelor, de Maja Lunde, pot să vă zic că e o carte care te pune pe gânduri, un roman vizionar care vorbește despre ce se întâmplă cu rasa umană, o dată ce albinele dispar din cauza pesticidelor folosite în agricultură. Pe scurt, sunt trei povești care merg în paralel, trei personaje, trei planuri temporale și trei locuri diferite. William 1852 Anglia, George 2007 SUA și Tao 2098 China. Wiliam e naturalist, inventează un stup care (crede el, o să revoluționeze apicultura, George e un apicultor la fel ca tatal sau si bunicul. Se incapațânează să-i lase moștenire ferma de albine, unicului fiu, în ciuda dorinței lui Tom de a face altceva. Iar Thao este mama unui băiețel, care lucrează la polenizarea manuala a copacilor, într-o lume în care albinele nu mai există de multă vreme, nici hrană suficienta. Femeia trăiește drama vieții când băiețelul pățește ceva și este luat de autoritati, pentru cercetări, fără să-i lase mamei sale nicio explicație. De aici Thao hotărăște să afle cu orice pret ce i s-a întâmplat celui mic și romanul începe să dea primele răspunsuri.
Ce mi-a plăcut?
Mi-a plăcut că atacă un subiect fragil, cât de mult are voie omul sa intervina în natură. Adică, la un moment dat se vor produce un dezechilibru, iar urmările se vor întoarce tot împotriva rasei umane. Mi-a mai plăcut că am aflat câteva dedesubturi din viața apicultorilor. Unchiul meu se ocupă cu albinăritul și de fiecare dată când îmi povestește despre viața albinelor, aflu detalii fascinante. De exemplu, știați că o albină nu trăiește mai multe de aproximativ treizeci de zile?
Ce nu mi-a plăcut?
Cred că mi-aș fi dorit un altfel de final. Nu vă zic cum se termină romanul, dar eu l-am anticipat cumva și asta m-a dezamăgit. În rest, cartea este fantastică, te ține cu sufletul la gură, nu te lasă să respiri nicio secundă, poveștile sunt captivante.
Paragraful preferat este și cel care încheie cartea.
Dar Wei-Wen avea totuși o însemnătate majoră. Fotografia lui. Băiatul cu cravată roșie, fața lui: el era imaginea timpurilor noi. Pentru că milioane de oameni se regăseau în chipul lui rotund, cu ochi luminoși, privind spre cerul de un albastru intens, uniți printr-un singur cuvânt. Un singur sentiment care ne lega într-un tot: SPERANȚĂ.
De ce să citești?
Pentru că este o carte bine scrisă, care te ține în suspans și care tratează o problemă globală, cât de mult intervine omul în natură și ce consecințe are acesta asupra viitorului planetei.
Închei cu 3 cuvinte care descriu cartea Istoria Albinelor FIRESC; ȘTIINȚĂ; SPERANȚĂ.
Recenzia video o găsiți aici:
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
Articol publicat original pe blogul MamicaZburatoare.ro.
