Hai că am fost subtilă în titlul articolului dar cred că v-ați prins care e ideea. Nu cred în cântărirea bebelușului zilnic. Nici măcar săptămânal. Nu e cel mai bun reper care să-mi indice ce sănătos și vioi e copilul meu. Nu cred și gata.

Dar cred în:

• urmărirea evoluției bebelușului, de la o zi la alta, de la o săptămână la următoarea și tot așa;
• număratul scutecelor pline cu pipi care îmi indică cum se hidratează copilul și numărul de scaune, culoarea și consistența lor;
• starea fizică a celui mic, achizițiile pe care le are și stadiul în care se află, la puseu sau nu;
• starea neurologică, felul în care îi umblă ochii în cap, cum ne urmărește , cum reacționează la stimulii exteriori;
• somnuri bune, stare vioaie fără plânsete lungi (nu mă refer la mârâieli ci alea de durere);
• urmărirea suptului activ și alimentația cu hrană sănătoasă, preparată în casă, procurată, pe cât se poate din alimente de la țară, din surse sigure.

Povestea sună așa. Pe grupurile de pe facebook, văd tot mai multe mame care se îngrijorează că bebelușii lor nu iau în greutate. Câteodată se sfătuiesc cu medicul pediatru unde li se recomandă laptele praf, alteori se panichează singure că sânii lor nu ar produce suficient lapte, ba chiar ar putea să vină o zi în care laptele să dispară din senin. Concluzia e una singură, cântarul e cel care grăiește adevărul, dacă bebelușul e sănătos sau nu. O fi chiar așa?

Cât de relevantă este cântărirea zilnică a copilului? Sau de ce ar fi mai important ca el să fie grăsuț și nu doar sănătos?

Pe site-ul OMS există grafice care arată în funcție de vârstă, înățime și greutate, cam care ar fi curba normală de creștere a unui copil. Nu toți pediatri urmăresc acele grafice, bănuiesc că de asta unii recomandă diversificarea înainte de șase luni sau completarea meselor cu lapte praf. Atenție, nu vorbesc de acele cazuri grave în care copilul nu ia în greutate și este cu mult sub minimul graficului. Sunt și excepții de genul ăsta, însă, la fel ca în situația alăptatului, este important să cerem mai multe păreri medicale înainte să ne aruncăm asupra cutiei cu lapte formulă. Pentru că intrăm într-un carusel din care cu greu se mai poate ieși.

N-am putut să ripostez, nu știam ce e de zis în asemenea momente. Mi-am făcut cruce cu limba în gură și am ieșit din cabinet.

Medicul pediatru care a vaccinat-o pe Mara,  m-a atenționat, printre altele, că dacă pierd laptele, de parcă laptele e un portofel pe care uit să-l îndes bine în buzunar, ar fi bine să continui hrănirea bebelușului cu lapte vegetal. Un sfat grav care mi-a ridicat părul de pe mâini fix în clipa în care creierul meu l-a procesat. Oare zeama în care au stat niște semințe poate să-i asigure unui bebeluș toți nutrienții de care are nevoie? Bineînțeles că nu!!! Prelegerea a continuat cu atenționarea către mine, cum că din cauza lactatelor pe care le consum o să mă pricopsesc cu cancer de colon înainte de 40 de ani! N-am putut să ripostez, nu știam ce e de zis în asemenea momente. Mi-am făcut cruce cu limba în gură și am ieșit din cabinet.

La următoarea vizită, după o cântărire, aceeași doamnă doctor a refuzat să o vaccineze până nu aduc un bilet de la medicul meu, că Mara e clinic sănătoasă și că are o greutate conform vârstei. Cântarul din acel cabinet spunea că fetița are cu sute de grame mai puțin decât știam chiar și eu. A plecat, m-am întors cu biletul medical în mână și cu o greutate diferită în cap, ce credeți, unele cântare electrice se mai strică. Nu, n-am mai dat pe acolo chiar dacă medicul acela profesează și astăzi.

Mara s-a născut cu trei kilograme. Pentru că a luat o infecție din spital (spitalul privat unde am născut) a stat aproape o săptămână internată la Gr. Alexandrescu unde a făcut un antibiotic care i-a afectat flora intestinală. În ziua treișpe de viață avea 2700 gr. Pe parcursul primelor luni, fetița mea a luat în greutate modest, aproape de linia de plutire, dar fiind și mai lungă decât media copiilor de vârsta ei, nu ne-am îngrijorat niciodată. Am urmărit să umple scutecele, să aibă scaunele normale, să fie activă și să aibă o stare de sănătate bună. Fetița s-a dovedit a fi un titirez, în sensul în care la șase luni merge în patru labe și se ridică în picioare. Toate achizițiile pe care le-a avut până acum au fost UAU pentru noi, poate și din cauza faptului că o vedeam foarte mică.

Oare nu aveam suficient lapte?

Înainte să împlinească șase luni am fost la control la medicul pediatru. În ultima lună, Mara luase 200 de grame în greutate și sfatul pe care l-am primit a fost completare cu lapte praf. M-am speriat. O vedeam și eu mai slăbuță dar oare era subnutrită? Copilul vesel și energic care aleargă prin casă ,după pisică, în patru lăbuțe? Fetița care nu stă o clipă să-i schimb pampersul sau hainele? Care se agață de tot ce prinde ca să se ridice în picioare și apoi, în felul ei comic și dezechilibrat, tremurând în încercarea de a sta cât mai mult așa? Oare nu aveam suficient lapte?

Este drept, Mara nu e o ahtiată după sân, așa cum era soră-sa, dar am presupus că e normal ca cele două fetițe să fie diferite. Însă mă întrebam serios dacă refuză laptele matern pentru că stătea destul de puțin la sân.  Alergii, nici vorbă de așa ceva, aș fi observat vreun semn, o erupție, stări de vomă, etc.

Ce faci când nu știi ce să faci? Mai ceri o părere!

Am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe Roxana, de la Pedilactis. Trebuia să vorbesc cu un consultant în alăptare, aveam nevoie de încă o părere medicală avizată. O bănuiam pe Mara de fren dar  asta nu mi-a făcut probleme în alăptare, așa că nu am programat-o niciodată pentru un consult în sensul ăsta.

Câteva zile mai târziu, în cabinetul de la Pedilactis, am aflat următoarele:

• Mara are fren, și unul serios, motiv pentru care își suge degetul și nu preferă sânul decât atunci când îi este cu adevărat foame. Explicația ar fi că poziția cu degetul în jos e mai puțin deranjantă decât atunci când mănâncă piept.
• Este un copil hiperactiv, sănătos fizic și neurologic și are o dezvoltare normală.
• Este mult mai înaltă decât media vârstei ei.
• Se recomandă începerea diversificării și urmărirea evoluției creșterii.

Roxana (îi mulțumesc mult pentru profesionalism și amabilitate) m-a asigurat că dacă are cinci supturi bune pe zi și două mese de mâncare, atunci situația e sub control și nu ar trebui să-mi mai fac griji. Găsiți pe Pedilactis un articol foarte util despre cum crește bebelușul în primul an de viață, scris de Roxana Hristianovici. Cu grafice de la Organizația Mondială a Sănătății și explicații de interpretare a lor.

Trei săptămâni mai târziu, în control la un medic pediatru în care am mare încredere și pe care am ales să-l păstrez (e complicat, medicii buni sunt foarte aglomerați), Mara ia bine în greutate, are o dezvoltare normală și armonioasă și nu este nevoie de un cântar să-mi zică asta, toate celelalte semne sunt evidente.

Cu excepția puținelor cazuri care o impun, adică o creștere mică în greutate, cauzele fiind adesea asociate cu diferite afecțiuni, nu mai cântăriți copilul zilnic. O dată a avut scaun, altădată ba, într-o zi a mâncat mai mult, în alta a dormit. Pusul copilului pe cântar și monitorizarea lui atât de deasă nu e concludentă și nu face decât să vă inducă stări de panică și îngrijorări în plus.

Ca o concluzie

Niște lucruri pe care le-am reținut din articolul Roxanei:

„Un sugar care nu ia în greutate conform graficelor si care are o curba de creștere aplatizată NU trebuie sa primească ca prima intenție completare cu lapte praf.

Un sugar nu trebuie să se păstreze pe percentila de la nastere. De fapt, doar 12% dintre aceștia își păstreaza percentila, conform Asociatiei Australiene de Alăptare.

Primul gest este să fie evaluat suptul copilului. Nu se începe diversificarea inainte de 6 luni pentru că sugarul este prea slab sau prea gras.” (sursa aici)

 

Photo by Lydia Winters on Unsplash

---

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Folosirea zilnică a cântarului de bebeluș afectează starea de bine a mamei apare prima dată în Mamica zburatoare.

Articol publicat original pe blogul MamicaZburatoare.ro.