O zi de miercuri. A unei săptămâni oarecare dintr-un sfârşit de martie. La fel ca alte zeci sau sute de zile de miercuri ale unor săptămâni din sute de alte luni de martie ale vieţii acestui pământ.
Si totuşi de ce? De ce aş scrie ceva despre această zi dacă tot au existat atâtea altele identice? Sincer nu ar trebui să existe nici un motiv anume suficient de plauzibil încât să determine pe cineva să spună ceva despre ea.
Ba cred că mă înşel. Pentru că precis azi s-au născut sute de copii. Nu ai mei. Si atunci? De ce eu? De ce această zi? Ei bine pentru banalitatea ei. Acum parcă văd figura dezarmată a celor care citesc aceast răspuns. Na uite şi la ăsta! Mă face să îmi pierd timpul ca să îmi spună cu nonşalanţă ca e o zi banală. Mare chestie! Păi este. Este pentru că azi am zâmbit. Si încă de două ori. Oricum zâmbesc dar aceste două momente au avut un anumit sclipici.
M-au făcut să mi se lumineze faţa atunci când mi-am redescoperit iubirea pentru cele două fete ale mele. Fiecare cu momentul ei, atât de banal şi în acelaşi timp atât de special.
Si uite aşa într-o seară de miercuri al unei săptămâni oarecare dintr-un sfârşit de martie m-am pierdut între două zâmbete ca un călător printre stelele sufletului meu nesfârşit.
Tata si Moderator cu experienta pe Desprecopii.com. Vizitati blogul lui Marius.
