Îmi amintesc și acum cum obișnuiam să răsfoiesc cu bunica, albumul cu fotografii al familiei. Era o carte mare și neagră, iar înuntru, pe fiecare pagină, stăteau frumos înșirate fotografiile alb-negru, cu margini ondulate, protejate de o coală albă, semitransparentă.
Bunica știa să aibă grijă de amintirile ei
Bunica avea o atitudine relaxată atunci când ținea în mâinile ei albumul cu fotografii, dar eu știu cu câtă grijă și atenție mânuia fiecare pagină. Albumul ăla era o parte din ea, din istoria ei, din surorile pe care le-a pierdut, din părinții pe care nu-i mai avea, din tinerețea care trecuse rapid, fără să-i ceară permisiunea.
Toate amintirile pe care le-a strâns bunica sub două coperți negre și groase de piele întăreau toate poveștile pe care ni le spunea despre trecutul ei. Mereu am simțit o atracție nefirească față de albumul ăla. Poate pentru că știam cât înseamnă pentru bunica sau poate doar mi se părea interesant să aduni în atâtea file sute de părți din viața ta pe care să ți le amintești mai clar dacă le privești. Oricum ar fi, mă fascina să am în față un om care își prețuiește atât de mult amintirile.
Eram prea mică să-mi dau seama exact ce trăia bunica când își plimba degetele cu pielea atinsă de timp, peste marginile fiecărei fotografii, dar, cu toate astea, îmi dădeam seama că bunica știa să-și facă și să aibă grijă de amintirile ei.
Când eu și sora mea am intrat la liceul militar, bunica a fost cea care a insistat să vorbească cu un vecin fotograf, să ne facă poze ca să-și completeze albumul cu cele două nepoate în uniformă militară.
Când eu și sora mea am intrat la liceul militar, bunica a fost cea care a insistat să vorbească cu un vecin fotograf, să ne facă poze ca să-și completeze albumul cu cele două nepoate în uniformă militară. Mult mai târziu mi-am dat seama că albumul ăla nu strângea doar amintiri, ci și dorințe împlinite și neîmplinite, și visuri, și idei și așteptări, și realizări. O carte care aduna în paginile ei mult mai mult decât doar niște simple fotografii.
Sunt mai bine de șaisprezece ani de când bunica nu mai este și albumul ei rămâne cea mai de preț moștenire pe care o avem de la ea. Multe dintre fotografii și-au pierdut din calitate, unele sunt atât de șterse încât abia îmi dau seama de fețele oameniilor din poze.
Fotografiile sunt vechi, unele au 20-30 de ani, altele peste o sută. Chiar și așa, albumul înseamnă foarte mult pentru mine ca să-l las să se șteargă o dată cu trecerea timpului. Așa că, atunci când am aflat că există un procedeu de restaurare și colorare a fotografiilor vechi, m-am bucurat ca și cum aș fi avut-o pe bunica lângă mine.
Cum se pot restaura fotografiile vechi?
Afv memories este un studio care pe lângă fotografie și video, oferă și servicii de restaurare fotografică. Procedeul constă în colorarea fotografiei în photoshop astfel că rezultatul este spectaculos și pozele parcă prind viață. Nu mi-am imaginat niciodată că o să mă uit la o fotografie cu bunicii mei când erau tineri, în varianta color.
Procesul de restaurare îl implică și pe cel de colorare. Fotografiile se trimit scanate sau poză la poză, pe mail și tot pe mail se primește și rezultatul cu restaurarea lor. Dacă sunteți curioși cum se realizează un astfel de proces, găsiți detalii în video-ul de mai jos.
Mai mult decât atât, Afv memories oferă și un print pe pânza canvas, pe care îl puteți transforma într-un tablou. Site-ul e aici, pagina de facebook aici. Mai jos e canvas-ul cu fotografii restaurate în care sunt unii dintre cei mai importanți oameni din viața mea.
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
Articol publicat original pe blogul MamicaZburatoare.ro.
