Cele mai multe femei spun că totul se schimbă, nimic nu mai e la fel după ce devii mamă! Cu toate astea, oricât de înalțătoare ar fi experiența, foarte multe femei cad în depresie și nu înțeleg de ce. Mi-a plăcut tare mult cum cineva a descris această experiență într-un mod mult mai metaforic: ” Este ca și când descoperi o cameră nouă în casa în care locuiești deja!„

De fapt, chiar așa se întâmplă! Nu se schimbă nimic, tot ce era rămâne la locul lui, doar că din punct de vedere neuronal, anumite centre din creier se activează, în timp ce altele întră într-o stare de liniște, făcând loc celorlalte părți mult mai importante, în acea perioadă, în creșterea unui micuț.

Concret, oamenii se știință au reușit să coreleze modul în care o mamă se comportă cu schimbările care au loc la nivelul cortexului prefrontal,lobilor parietali și a altor zone din creier. Materia cenușie devine mai concentrată, iar activitatea din zonele care controlează empatia, anxietatea si interacțiunea socială crește. Cu alte cuvinte, aceste modificări, susținute de hormonii secretați în timpul sarcinii si în perioada post-partum,o ajută pe mamă să fie atrasă de micuțul ei bebeluș. Pornind de la această premisă, specialiștii au reușit să explice și motivul pentru care multe mame suferă de depresie post-partum sau alte comportamente de tip compulsiv, cum ar fi spălatul excesiv pe mâini sau observarea constantă a copilului.

Eu trebuie să recunosc că am făcut parte din categoria mamelor super stresate și am avut un comportament mai mult decât compulsiv. Am stat mai bine de o lună în dormitor, nici la masă nu coboram dacă dormea copilul. Fie mergeam când se trezea, fie îmi aducea cineva mâncarea în cameră. Cum fata mea a dormit în prima lună 23 de ore din 24, e ușor de făcut matematica calătoriilor mele în afara dormitorului, timp de o lună. Norocul meu și ieșirea mea din stare nu a fost deloc întâmplătoare sau la mila Universului! Am avut niște oameni care au pus mâna de la mână să mă ajute să ies din stare! Dar revin și cu sfaturi despre cum am putea ajuta o tânără mamă, cum o putem susține pentru binele și sănătatea ei și a micuțului.

De ce miros bebelușii bine?

Revenind la creier, interesul specialiștii în neuroștiințe a crescut față de setul de neuroni-migdală, cunoscuți drept amigdala, care au rol în procesul memoriei, fricii, anxietății sau agresivității. În timpul sarcinii și după naștere, se pare că amigdala crește, iar acest fapt face ca proapăta mamă să fie hipersensibilă la nevoile bebelușului- o chestiune critică în supraviețuirea acestuia. Dacă gândurile mamei față de nevoile apriori sarcinii ar prima, un număr mare de bebeluși nu ar supraviețui. În același timp, hormonii secretați motivează comportamentul mamei. Doar simplul fapt că își privesc copiii este echivalent cu o recompensă uriașă. Centrul recompensei, similar cu centrul îndrăgostirii, spun specialiștii, o fac pe mamă să simtă aproximativ aceeași senzație de grijă, interes și dragoste. Același circuit le face pe mame să se îndrăgostească de mirosul bebelușului. Oxitocina are și ea un rol important, iar aceasta crește când femeile își privesc copiii, când îi alăptează și când răspund pozitiv nevoilor micuților.

Așadar, cum putem susține o mamă în acest proces?

1. Ascultând-o și înțelegând-o! Nu este util nimănui să îi fie spus că ceea ce simte este greșit sau în neregulă. Este eficient, în schimb, să îi fie confirmate simțămintele:” te înțeleg, te văd, te simt că ești concentrată pe noul tău rol, cel de mamă! Este fiziologic să te simți așa, te înțeleg!„ Validarea trăirilor ne ajută să le putem conține, să știm că natura corpului uman ne face pe toate să ne simțim într-un anume fel, că nu suntem niște ciudate. De abia, apoi putem procesa emoții și gestiona în beneficiul nostru și al copiilor.
2. Este firesc să ne asumăm și celelalte roluri, de femeie, de soție, de profesionist, dar nu toate lumea are același ritm. Așa că nu ar trebui să frustrăm o mamă că nu își asumă încă celelalte roluri, pentru simplul fapt că am văzut la televizor că lumea se întoarce la muncă sau la alte activități după două săptămâni. Fiecare revine la un moment dat, singur sau susținut, dacă are nevoie!
3. Ajutorul în casă și cu copilul este, cred eu, cel mai binevenit! E musai, totuși, să întrebăm care sunt nevoile fiecăruia. Nu ne aruncăm să luăm copilul sau să facem curățenie generală, dacă nu asta este ce își dorește sau are nevoie mama. Cheia comunicării este întrebăm, fără a ne arunca cu capul înainte. E foarte posibil să greșim și să ne mai și frustrăm că după ce că am ajutat, oamenii nici nu sunt multumiti.
4. Înțelegerea faptului că acea personană minunată-care a dat naștere unui miracol- trăiește în aceeași casă, doar că într-o ”cameră nouă” pentru ea, atât de importantă pentru micuț și că nu va trece mult până când amândoi se vor întoarce, în siguranță, în ritmul lor și al vostru ca familie.

Pe parcursul vieții, oamenii se dezvoltă, își asumă foarte multe roluri. Rezolvarea acestui puzzle stă în răbdarea și perseverența noastră de a echilibra rolurile și nu în ultimul rând, în a nu ne fi rușine să cerem ajutorul când nu mai știm ce să facem.