Sunt o mamă rea și o mamă bună și asta mă face o mamă normală – confesiuni
Sunt o mama rea si o mama buna si asta ma face o mama normala – confesiuni
-
Sunt o mamă rea și o mamă bună – și asta mă face o mamă normală.
Pentru că maternitatea nu vine cu manual de utilizare și nici cu premii pentru perfecțiune. În fiecare zi, jonglez între ce „ar trebui” să fac și ce funcționează cu adevărat pentru familia mea. Uneori greșesc. Alteori dau lovitura. Însă, de cele mai multe ori, sunt undeva la mijloc – ca majoritatea mamelor.
Aceasta nu este o listă cu realizări de pus în ramă, ci o celebrare sinceră a haosului frumos din viața unei mame care face tot ce poate. Și uneori, doar atât e suficient.
Sunt o mamă rea. Dar sunt si o mamă bună. Cred că asta mă face o mamă normală, pentru că toți suntem oameni și avem propriile noastre puncte forte și puncte slabe.
Confesiunile unei mame (ne)perfecte, ediția Ziua Mamei #6
Se apropie a șasea mea Zi a Mamei de când am devenit părinte și, ca o tradiție personală, încep să-mi trec în revistă toate momentele în care am dat-o-n bară sau am ignorat cu grație sfaturile din grupurile de mămici. (Până acum, adică. Copiii mei au 5 și 3 ani și probabil am bifat doar 1% din gafele parentale pe care le voi face în această viață.)
Uneori aleg să fac ce „nu se face”, pentru că simt că e bine pentru copiii mei. Alteori, pentru că încerc să rup blestemul generațional cu „așa se face” și e greu. Dar, sincer? De multe ori pentru că varianta „ideală” e obositoare și eu sunt… om.
Așa că, pentru toate mamele imperfecte ca mine, iată o listă semi-glorioasă cu motive pentru care merit o coroniță… de plastic, de la petrecerea copiilor:
🥄 Alăptarea? Mai bine NU.
Am încercat. A durut. Mi s-au activat toate alarmele de panică și anxietate, iar sentimentul de „sunt captivă” era prezent nonstop. Așa că am trecut la formulă. Primul copil a primit lapte matern până pe la 4 luni, apoi… pa. Al doilea? Cam 4 zile. Și? Trăiesc și sunt mai grăsuți decât media.
😴 Antrenament de somn = somn pentru toată familia.
Da, i-am lăsat să plângă. Nu, nu cred că vor avea traume pe viață. (Sau, dacă vor avea, sigur nu doar din asta.) Am citit și eu postările pline de vina mamelor model de pe grupurile de Facebook. Le-am închis și mi-am băgat dopuri în urechi.
🛏️ Co-sleeping? Co-dependență? Co-viață!
Când fiul meu a ieșit din pătuț, am dormit cu el vreo doi ani. Nu pentru că așa scria în carte, ci pentru că așa nu muream de oboseală. Acum dorm cu fiică-mea. A prins schema de la frate-su. Mama? Fără coloană vertebrală, dar cu cearcăne simpatice.
🌙 Melatonină pentru copii? DA, MULȚUMESC.
Pentru că uneori vreau doar să adoarmă repede ca să pot citi o pagină de carte. Sau să mănânc ciocolată fără martori.
📺 TV-ul: bona noastră preferată.
Când se trezesc – iPad, lapte, cereale, desene. Când vin de la grădi – același trio. În weekend – maraton Frozen, inclusiv scurtmetrajele obscure. Am devenit expertă în vocea lui Olaf.
🍦 Înghețată la micul dejun? Se întâmplă.
Dacă aia mănâncă, aia le dau. Încerc să compensez cu o felie de măr lângă.
🍫 În fiecare seară: Frozen pentru ei, dulciuri pe furiș pentru mine.
Regatul de Gheață în sufragerie, regatul ciocolatei în dormitor.
🧸 Jocuri cu copiii? Meh.
Fiul meu vrea „ninja”. Ce-o fi aia? Nu știu, dar mimez. Fiică-mea vrea gâdilat. N-am chef. Dar îi dau pupici. E echitabil, nu?
🍔 Happy Meal? Mai degrabă fast food decât plâns.
De două ori pe săptămână, cel puțin. Fericiți ei, liniște eu.
⚠️ Limite? Da. Consecvență? Uneori.
I-am zis fiului meu că dacă o mai împinge pe soră-sa, nu mergem la înot. A împins-o. Am mers. Patru zile. Pentru că VOIAM.
Așa că, de Ziua Mamei, ridic un pahar (cu vin? cu ceai? cu cola zero?) în cinstea tuturor mamelor care fac ce pot. Nu suntem perfecte, dar suntem destul de bune. Și asta e mai mult decât OK.
#LaMulțiAniNouă 💪❤️
Dar sunt și o mamă bună (chiar dacă nu-s varianta Pinterest)
OK, da, copiii mei au fost hrăniți cu lapte praf când erau bebeluși. Și da, acum mănâncă nuggets și înghețată de la fast-food. Dar nu trăiesc doar cu asta! Le dau și ciorbă, și legume, și chestii verzi pe care uneori le molfăie, alteori le aruncă discret sub masă. Important e că sunt hrăniți. Și, orice părinte știe, asta e o muncă de Sisif: trei mese pe zi + gustări, în fiecare zi. N-ai voie să sari niciuna. Ei au radar pentru asta.
Poate că au plâns în pătuț până au adormit. Poate că acum au nevoie de mine lângă ei în fiecare seară. Dar știi ce? Dorm. Și asta contează. Pentru toată lumea.
Poate se uită mai mult la televizor decât recomandă experții. Dar în acel timp, mama lor respiră. Sau bea o cafea. Sau reîncarcă acel rezervor invizibil de răbdare fără de care ziua nu ar merge mai departe.
Poate nu mă pricep deloc la „jocul cu monștrii” sau „ninja zburători”, dar îi duc la locul de joacă. Aproape zilnic. Și acolo aleargă, se cațără, cad… și când cad, ghici ce strigă? „Mami!”. Și pun capul pe umărul meu până le trece. (Până când apare și tati, că atunci… mama devine rezervă de bancă.)
Vara trecută i-am dus la înot aproape în fiecare zi. În piscină, la lac, la mare – m-am udat toată, am intrat în apă rece, mi-am făcut părul varză. Și o voi face iar. Pentru ei. Pentru râsetele lor ude și fericite.
Când îl pun seara în pat pe fiul meu și îi spun: „Te iubesc”, oftează și zice „Știu. Nu-mi mai spune asta.” Dar fiică-mea zâmbește în somn și șoptește: „Și eu te iubesc, mamă.”
Așa că, de Ziua Mamei, ridic o sprânceană, o cană de cafea și un oftat de „hai că merge și așa” pentru toate mamele: bune, rele, obosite, haotice, perfecte prin imperfecțiuni.
La mulți ani nouă, mamelor normale! 💪❤️
autor: Anamaria Ursu, o mamica redactor de la platforma Desprecopii
