Vârsta face omul mai înţelept. Am curajul să o spun la cei 50 de ani şi ceva ai mei. O simt din plin fără să îmi fie frică de neînţelegeri, de confuzii, de o eventuală lipsă de experienţă. Desigur dacă bunul Dumnezeu îşi vă păsui dorinţa în a mă mai lăsa să gust din viaţă, voi avea alte experienţe noi. Si desigur atunci, voi zâmbi condescent doar gândindu-mă la ceea ce acum aş scrie. Si cu toate acestea sunt convins că m-aş accepta pe mine însămi fără o rezervă anume. Si asta pentru că cel mai probabil aş fi şi mai înţelept. Nu există un standard anume, asta e sigur. Si nici o anumită limită.
Doar că pe măsură ce trece timpul reuşim probabil să vedem viaţa, oamenii, relaţiile, din alte unghiuri. Devenim mai cumpătaţi, mai atenţi la detalii şi uneori mai intuitivi. Si încă ceva: probabil devenim mai generoşi. Nu atât material, cât sufleteşte. Poate şi din cauză că percepem diferit timpul şi trecerea acestuia. Poate că ajungem să ne schimbăm coşul de referinţe, de valori. Poate ajungem să credităm ceea ce nu ne aparţine mult mai uşor, de parcă ne-ar aparţine dintotdeauna? Insă acest aparţine nu este ceva material ci mai degrabă sufleteşte. Ne permitem luxul sau extravaganţa de a accepta normalul într-un mod diferit, pentru că timpul ne face mai înţelepti? Mai îngăduitori? Mai toleranţi?
Pentru că timpul ne-a turnat în ani mulţi, zi de zi, sentimente nărăvaşe, ce au zburdat asemeni unui pârâu de munte, iute si zburdalnic şi care, acum, înainte de a se vărsa in ocean, abia acum la căpăt de drum, descoperă că a devenit de o bună bucată de timp un fluviu imens, lent dar puternic, îmbrăcat într-o armură indestructibilă de iubire si loialitate.
Tata si Moderator cu experienta pe Desprecopii.com. Vizitati blogul lui Marius.
