Durerea pierderii unei sarcini: articol preluat de pe Desprecopii.com. | Linkul original aici

despre durerea pierderii sarcinii, veti citi:
Pierderea unei sarcini este o lacrima adanca in suflet
Durerea se diminuează pe măsură ce timpul trece şi acceptăm situaţia
Plansul este normal
Despre pierderile subtile pe care le experimentăm o dată cu pierderea unei sarcini
Ce am pierdut, pe lângă copilul aşteptat ?
Atitudini care fac pierderea sarcinii mult mai dificila
Durerea pierderii unei sarcini implică mai mult decât să găseşti un răspuns la această întrebare
 Grupuri de suport pentru pierderea unei sarcini

Pierderea unei sarcini este o lacrima adanca in suflet 

O lacrima! O lacrima adanca ramane in sufletul unei femei care pierde o sarcina. Si totusi din nefericire, societatea nu recunoaşte pierderea sarcinii ca fiind moartea unui copil, şi că prin urmare, trebuie urmată de o perioadă de doliu sufletesc. Dacă aceasta este prima sarcină pierdută, veţi putea fi surprinsă de intensitatea sentimentelor.

Durerea este provocată de ruperea unei legături, si cu cât mai stânsă a fost legătura, cu atât durerea este mai mare.

Studiile arată că legătura dintre mamă şi copil se formează încă din primele săptămâni ale sarcinii, când multe dintre noi nici nu ştiam că sarcina există şi astfel vestea vine ca un şoc ingrozitor. 

Durerea se diminuează pe măsură ce timpul trece şi acceptăm situaţia

Sentimentele dvs. vor include probabil şoc, negare, furie, vină, depresie şi acceptare, nu neapărat în această ordine. Chiar dacă aţi trecut o dată prin aceste stări, pot reapărea în orice moment, dar vor scădea în intensitate, sentimentul de vină fiind cel care persistă cel mai mult în timp. Vrem să vă reasigurăm că nimic din ceea ce aţi făcut sau nu aţi făcut nu a dus la moartea copilului dvs. Unele persoane consideră că pierderea sarcinii a fost o pedeaspă de la Dumnezeu/divină, dar nu a fost decât natura care şi-a urmat cursul. Cu toţii avem tendinţa de a da vina pe cineva, în special când nu avem răspunsuri.

Plansul este normal

Este normal şi sănătos să plângeţi această pierdere, iar lacrimile vă vor vindeca. Perioada necesară vindecării variază mult de la o persoană la alta, dar în trei până la şase luni ar trebui să vă reveniţi, chiar dacă nu vă veţi reveni niciodată la forma de dinainte de sarcină. Dacă durează mai mult, vă sfăruim să apelaţi la consiliere de specialitate, în special în cazul pierderilor de sarcină recurente.

Înabuşirea sentimentelor cu medicaţie sau alcool e o metodă de a trişa suferinţa. Dacă la început lasă impresia că funcţionează, nu fac decât să prelungească inutil procesul de vindecare.

Vă puteţi considera vindecate atunci cind vă puteţi gândi la altceva. Asta nu înseamnă să uitaţi sau să vă ignoraţi amintirile. Datele importante pot rămâne speciale pentru dvs, chiar dacă, odată cu trecerea timpului, veţi simţi mai puţină durere şi veţi accepta cu mai multă uşurinţă situaţia. Vă veţi reveni şi veţi fi bine.

Despre pierderile subtile pe care le experimentăm o dată cu pierderea unei sarcini

Pierderea unei sarcini este însoţită de o serie de alte pierderi pe care cei ce nu au trecut prin asta nu le pot percepe. Nu numai că ne-am pierdut copilul, dar suferim şi efectele unei naşteri şi pe cele ale unei morţi şi de cele mai multe ori nu avem un copil pe care să-l înmormântăm. Atunci când participă la o înmormântare cei din jur ştiu cum să se poarte. Dar dacă nu are loc o astfel de ceremonie uneori nici nu realizează că noi suferim. Acesta este un stres în plus, pentru că ne poate face să ne simţim obligaţi să le explicăm, pe când dacă ar vedea un bebeluş născut mort sau un copil mort, toată lumea ar realiza cât de devastaţi suntem. Suferinţa noastră li s-ar părea normală.

Dacă am pierdut sarcina în primele luni, această pierdere poate fi minimalizată dar pentru noi dureroasă este ruperea unei puternice legături cu copilul nostru şi nu durata sarcinii. Mai există şi alte pierderi pe care ne e greu să le explicăm unei persoane care nu a trecut prin aşa ceva. De aceea este important să vorbim cu alte femei care au trăit această experienţă, pentru că empatia care se naşte în acest gen de discuţii poate să ne mângâie. Fie că e vorba de o bunică, de mama sau de sora ta, o prietenă, un medic, sau uneori, în mod surprinzător, o simplă cunoştinţă sau o persoană de pe forum, acestea înţeleg sentimentele şi pierderile implicite, mai subtile.
 

Ce am pierdut, pe lângă copilul aşteptat?

Nu vom sărbători evenimentul unei naşteri fericite.

Ce am visat pentru acest copil nu se va implini

Dispare viitorul pe care familia noastră l-ar fi avut cu el pentru că am avut timp să ne facem planuri cât pentru o viaţă

Nu ne mai putem numi mame (dacă nu avem deja un copil)

Am înregistrat un eşec, ca femei, în proprii ochi sau în ochii celorlalţi

Ne pierdem încrederea în trupul nostru care simţim că ne-a trădat

Ne temem de urmările unor hemoragii majore

Suntem confuze şi disperate atunci când privim un sac embrionar gol.

Ne pierdem seninătatea atât de necesară pentru o altă sarcină.

Ne pierdem siguranţa că aşa ceva nu ni se putea întâmpla chiar nouă

Nu mai credem în viaţă

Nu mai aşteptăm nimic de la viaţă

Nu mai aşteptăm nimic de la noi înşine.

Ne pierdem încrederea în noi

Pierdem controlul asupra sentimentelor noastre

Ne-am putea pierde identitatea

Avem sentimentul că nu suntem în stare să dăm viaţă cu toate că trupul nostru afirmă în fiecare lună că am fi putut.

Vina, ruşinea, jena sunt ilogice dar prezente

Ne e teamă că nu putem duce atât de multă durere

Avem senzaţia că ar trebui să nu vorbim despre asta, să ascundem această pierdere din moment ce celor din jur li se pare că reacţiile noastre sunt exagerate.

Avem senzaţia că nu suntem în stare să facem ceea ce mii de femei fac în mod natural, ca un simplu act de viaţă şi gelozia noastră şi furia la adresa lor.

Relaţia noastră cu partenerul se schimbă, uneori iremediabil, în cazul în care celălalt nu ne înţelege. Simţim izolarea şi însingurarea care derivă din această neînţelegere.

Suntem obligate să facem faţă unor comentarii nelalocul lor, unele dintre ele făcute cu bună intenţie dar nefericite.

Trebuie să facem faţă atitudinii celor ce au copii fără a trece prin problemele noastre, care încearcă să se arate înţelegători, sau uneori, chiar fără intenţie ne privesc cu milă.

Ne e greu să facem faţă sentimentelor pe care le avem în legătură cu sarcinile prietenelor sau ale rudelor, mai ales dacă trebuie să nască în jurul datei la care şi noi am fi născut.

Ne e greu să ne apropiem de bebeluşii lor.

Reacţia noastră este puternică atunci când vedem copii rău trataţi pentru că ştim cât de preţioşi ar fi pentru noi şi cât de mult i-am aprecia.

Ne întrebăm Ce-ar fi fost dacă sau Măcar dacă nu aş fi făcut asta sau cealaltă   atunci când nu ştiam că suntem însărcinate.

Gândim că într-un fel sau altul ne-am ucis copilul sau că am făcut ceva ce nu trebuia.

Ne e dor de copil chiar şi atunci când ştim că a murit.

Am pierdut ultima şansă de a avea un copil datorită vârstei.

Am pierdut ultima şansă de a concepe pentru că nu ne mai permitem încă un FIV

Trăim cu sentimentul că ne-am dezamăgit partenerul

Trebuie să acceptăm şi vina pe care o simţim dacă înainte de această pierdere de sarcină am făcut o întrerupere de sarcină

Propriile noastre procese de conştiinţă sunt uneori prea aspre. 

Atitudini care fac pierderea sarcinii mult mai dificila

Trăind într-o lume în care ştiinţa a depăşit o mulţime de graniţe, în special în domeniul sănătăţii, s-ar putea ca neputinţa specialiştilor de a ne explica de ce am pierdut sarcina să fie un şoc în plus. Uneori atitudinea lor pragmatică poate face mult rău. Referindu-se la copilul nostru ca la un „avorton” ne pot jigni. Un avort poate fi un eveniment medical minor şi nu de puţine ori ei nu ne înţeleg durerea.

Ne-am vindeca mai uşor dacă personalul medical cu care intrăm în contact ar avea o atitudine ceva mai înţelegătoare. Trăim un secol în care orice este instant şi femeile  pot face orice. Dar câte dintre noi trebuie să accepte experienţa unei astfel de morţi, câte dintre noi se pot resemna la gândul că ” se mai întâmplă”?

Durerea pierderii unei sarcini implică mai mult decât să găseşti un răspuns la această întrebare

Femeile nasc acum la vârste mai mature, când sunt mai conştiente de propriul ceas biologic, aşa că reacţia la pierderea unei sarcini poate fi mai puternică. Şansele lor de a naşte copii sănătoşi scad pe măsură ce înaintează în vârstă. Femeile se nasc cu 2 milioane de ovule din care doar 400 ar putea deveni o şansă de viaţă. Calitatea acestor ovule scade şi de la 35 de ani în sus, declinul se accelerează. De aceea numărul pierderilor de sarcină este mai mare. De aceea pot apărea probleme chiar dacă bebeluşul se naşte la termen.

Femeile se pot simţi presate, fie că e vorba de presiuni interioare sau din afară, să încerce iarăşi, poate prea curând. Nu îşi oferă o perioadă de doliu, cu bună ştiinţă încalcă termenele de 3 până la 6 luni pauză înainte de o nouă sarcină,  prescrise de medici.  Asta poate avea consecinţe cum ar fi depresia post natală după o sarcină normală sau tensionarea relaţiei cu partenerul.

Femeile vor căuta întotdeauna un răspuns la întrebarea DE CE, şi deşi există motive, rareori le sunt cunoscute.  Trebuie să te obişnuieşi să trăieşti fără nici un răspuns.

Despre pierderea sarcinii mai cititi:

 Chiuretajul dupa avort

 Doua liniutze…. 

Comunitate si forumuri specializate de discutii pentru aspirante: 

Pentru suport, sfaturi si prietenie, va asteptam pe forumul aspirantelor: Asteptind un ingeras in viata noastra. 

Multumim Grupului de Suport în cazul unei pierderi de sarcină din Wellington, NZ pentru bunavointa si suport. Toate drepturile rezervate – (c) desprecopii.com 2025 – traducere si adaptare: A.I. si A.D.

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Durerea pierderii unei sarcini: articol preluat de pe Desprecopii.com. | Linkul original aici