Nu am folosit întâmplător cuvântul “defect”. De cele mai multe ori trăim cu această convingere, că avem defecte sau, poate chiar mai rău, că suntem defecți.
De ce pățim asta?
Pentru că trăim printre oameni diferiți de noi și dacă nu e cineva să ne spună că e normal sa fim așa, că fiecare om e unic, ajungem să credem că e ceva în neregulă cu noi.
La început ne comparăm cu părinții noștri. Dacă nu putem face aceleași lucruri ca ei, ne simțim nepotriviți, ca mai apoi, să tragem concluzia că avem mai multe defecte.
După aceea, ne comparăm cu prietenii si colegii de școală și serviciu, cu frații și cine ne mai iese în cale. Evident, primim mereu ajutor din partea celorlalți, părinți, profesori, prieteni, șefi, care evidențiează, uneori, ce cred ei că facem greșit.
Într-un final, ceva mai târziu, foarte târziu, chiar, realizăm că avem și bune și rele sau “defecte” și trăim ușor mai bine, dar nu excelent. De ce? Că ne place să ne atacăm unii pe alții folosind ceea ce face altul mai rău. Când îi știm altuia slăbiciunea, ne simțim mai puternici, din păcate.
Cum ar fi dacă, în loc să ne concentrăm atenția pe “ defectele” altora, ne-am folosi tot interesul spre ce fac ceilalți cel mai bine. Surpriza! Nu e un concept nou! Toată natura ce ne înconjoară face asta! Se numește sinergie, adica combinarea calităților unui grup. Nimeni nu ia în seamă ce are celălalt mai puțin bun sau frumos sau util.
Știați ca Sequoia sunt cei mai înalți pomi din lume? Ei folosesc cel mai bine acest principiu, al sinergiei. Își unesc rădăcinile în așa fel încât fiecare să ia ce-i mai bun de la fiecare. V-ați întrebat vreodată cum ar fi dacă păsările călătoare s-ar certa între ele cine sa fie liderul, vârful formației? Ar muri înainte să facă niciun sfert de drum. Dar ele știu că doar folosind calitățile fiecăreia, pe rând, vor reuși să ajungă repede, departe.
Să ne gândim cum ar arăta o familie care funcționează doar pe calitățile fiecărui membru al familiei si am uita sa ne certăm, aruncându-ne “ defectele” în față?
Acum să vă spun despre “ defectul” meu! Sunt o gazdă teribilă. Nu știu să primesc musafiri, nu știu să pun masa, de gătit ce să mai spun…Am auzit asta de când eram mică, că sunt timidă, că nu știu să dau bună ziua, că nu sunt în stare să servesc pe cineva cu ceva și tot așa. Am avut “ norocul” să întâlnesc tot timpul oameni, care să scoată în evidență acest lucru, iar mintea mea a continuat să-l creadă cu tărie.
Astăzi, am ajuns să accept că nu sunt o gadză ca altele și mi-e foarte bine cu acest “ defect” al meu, pentru că tot astăzi știu că sunt o gazdă excelentă pentru sufletul oamenilor. Poate stomacul lor nu e așa mulțumit nici de mâncare, nici de prezentare, dar dacă nu renunță la mine din acest considerent pueril, aș spune, chiar, vor întâlni, întotdeauna un punct de sprijin în mine si de confort sufletesc.
The post Cel mai mare defect al meu appeared first on Gabriela Maalouf.
Sursa mesajului: Vizitati blogul Gabrielei Maalouf aici
