Salarizarea în sistemul de educație privată vs. învățământul de stat. Cât se câștigă în instituțiile private

Salarizarea în sistemul de educație privată vs. învățământul de stat. Cât se câștigă în instituțiile private

În ultimii ani, sistemul de educație privată din România a cunoscut o dezvoltare impresionantă, devenind o soluție esențială pentru părinții care nu au cu cine să își lase copiii pe timpul vacanțelor sau după orele de școală.

Creșterea semnificativă a numărului de grădinițe, școli private și instituții de tip before & after school a dus la o cerere tot mai mare de personal calificat în educație.

Aceste instituții nu doar că oferă o alternativă importantă la sistemul de învățământ de stat, dar și creează oportunități de angajare pentru mii de profesioniști în domeniul educației.

În acest moment, potrivit unei platforme de angajări, peste 700 de locuri de muncă sunt disponibile în sectorul educațional, cu o cerere mare pentru poziții precum educator, învățător, profesor de limbi străine și asistent medical.

Anual, acest sector generează peste 7.000 de locuri de muncă și atrage aproximativ 350.000 de aplicări, reflectând importanța și impactul pe care sistemul privat de educație îl are în societatea românească.

Întrebarea este de ce sunt la mare căutare aceste joburi?! Și ca să vă faceți o idee, haideți să vedem câteva cifre.

De exemplu, un educator care lucrează într-o grădiniță privată din București poate câștiga între 4.000 și 5.000 de lei pe lună, în funcție de experiență și calificări. Asistenții educatorilor, care joacă un rol crucial în sprijinirea activităților zilnice, primesc un salariu cuprins între 3.500 și 4.000 de lei.

De asemenea, asistenții medicali angajați în grădinițele private câștigă, în medie, 3.500 de lei net pe lună, având responsabilitatea de a asigura sănătatea și bunăstarea copiilor.

Psihologii, care contribuie la dezvoltarea emoțională și psihologică a copiilor, pot avea un salariu de aproximativ 4.000 de lei. Aceste pachete salariale competitive reflectă recunoașterea valorii aduse de acești profesioniști în cadrul instituțiilor educaționale private și ne arată de ce este atractiv acest sector pentru specialiștii din domeniu.

Salariile în școlile private variază în general în funcție de ciclul de învățământ și de experiența celui care vrea să se angajeze. Mergem mai departe și vedem că un învățător debutant câștigă aproximativ 4.000 de lei pe lună, iar cei cu peste 5 ani de experiență pot depăși 5.000 de lei.

Profesorii din ciclul gimnazial au salarii cuprinse între 5.000 și 8.000 de lei, în funcție de vechime și specializare. Deci sume de bani deloc de neglijat.

Și că să facem o comparație, în sistemul de învățământ de stat, salariul de bază al unui învățător este de 3.900 de lei net, conform grilelor de salarizare valabile de la 1 iunie 2024, iar un profesor câștigă aproximativ 4.000 de lei.

La aceste salarii se pot adăuga diverse sporuri, cum ar fi indemnizația pentru dirigenție, gradația de merit, sporul de doctorat sau sporul pentru predare în zone izolate.

Așadar, comparativ cu sectorul privat, salariile din învățământul de stat sunt mai mici, chiar dacă sporurile pot crește veniturile totale ale cadrelor didactice.

The post Salarizarea în sistemul de educație privată vs. învățământul de stat. Cât se câștigă în instituțiile private appeared first on tvrinfo.ro.

Categories: Stiri Educatie

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*