Te-ai năzărit ca un beculeț în capul meu. Au trecut luni bune până mi-am dat seama că trebuie să fi fost una dintre cele mai bune și mai frumoase idei ale mele. Să te am.
Pe tine și pe soră-ta. Umplându-mi brațele goale ce se cereau umplute. Descrețindu-mi fruntea încercănată de la nimicuri trăite până să vă am pe voi. Nimicuri, pentru că ceva-urile au apărut abia după ce am născut.
Atunci a început totul să conteze mai mult.
M-am reinventat ca femeie, soție, mamă în clipa în care te-am ținut pentru prima dată în brațe. Am închis ochii și mi-am amintit că fix acum trei ani trăiam aceeași binecuvântare, doar că atunci era pentru prima dată, cu sora ta mai mare. Acum am norocul să te am și pe tine. Ce-oi fi făcut bine, cum de mă iubește atât de mult Dumnezeu?
Am și uitat cum te-ai rostogolit prima dată, când mi-ai umplut zâmbetul cu primul tău gângurit, care a fost ziua când te-ai ridicat în picioare, sprijinind o cutie de carton, cu corpul tău firav ce tremura din fiecare încheietură.
Parcă am uitat și primele zile cu tine în spital, atunci când erai prea mică pentru perfuzia urâtă și antibioticele ce trebuiau să-ți fie administrate. Momentele alea au trecut ca un vis urât pe care-l arunci în sertarul uitării, în clipa în care ai deschis ochii și ți-ai dat seama că nu a fost decât un coșmar.
Ce nu am uitat, însă este clipa în care te-am întâlnit prima oară. Eu agonizând, tu mirată, cu lacrimi în ochi, după un plâns strașnic. Amândouă am așteptat momentul ăla deși eu am știut de dinainte că avea să fie minunat, unul dintre cele mai frumoase din viața mea. Să te nasc.
Pentru că am știut-o dintotdeauna, chiar dacă e scrisă în genetica ființei noastre, chiar dacă începe ca un instinct și crește pe zi ce trece, chiar dacă așa se întâmplă, de când s-a făcut lumea, ca ceva firesc, între o mamă și puiul ei. Să te iubesc.
Și mă gândesc mult la treaba asta. Când îți miros ceafa de bebeluș cu iz de lapte, când îți măsor degetele și constat că nu sunt nici măcar jumate din ale mele, când buzele mele îți sărută tălpile mici și umede, când privirea ta o întâlnește pe a mea și totul se încheie cu un zâmbet ștrengar, al tău, în colțul gurii, când îmi umpli ziua, ca cea mai mare binecuvântare pe care am am primit-o în dar.
Te iubesc pentru că te iubesc și nimic mai mult.
Și te-aș iubi și dacă ai fi brunetă, cu ochi căprui sau băiețel. Și dacă ochii tăi ar plânge în loc să-mi zâmbească ștrengar. Te-aș iubi în orice fel ai gânguri și orice ai face. Pentru că nu ține de mine, de rațiune ci de inima mea. Și ei nu pot să-i explic de ce și cum. Ea face doar ceea ce știe. Să iubească.
Te strâng la piept cu putere, îți simt respirația caldă, îți admir fâlfâitul genelor iar lumea mea devine mai frumoasă. Copile!
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
Articol publicat original pe blogul MamicaZburatoare.ro.
