Dimineaţa caldă anunţă o zi de vară caniculară. Nici nu e de mirare fiind jumătatea lunii iulie. Micul dejun s-a terminat de o vreme şi ţigara Carpaţi trasă până te frig degetele ia locul pauzei sub copacii groşi şi înfrunziţi din faţa popotei. Azi e zi de de marş via Produleşti.   

               Cei mai vechi stau tăcuţi împingând la maxim clipele de răgaz. Cei mai noi vorbesc în şoaptă neştiind exact ce va urma. Amintirile celor bătrâni a zilelor trecute sunt încă vii dar par să nu le pese prea mult.

               Trompeta anunţă zgomotoasă terminarea clipelor de linişte şi toţi aleargă spre platou în formaţii ce se aliniează singure după reguli deja înscrise în reflexul lor. Companiile se formează automat pe platoul betonat ce începe să iradieze deja căldura soarelui fierbinte de vară. Incă e bine.

               Apelul şi sarcinile se împart rapid dinspre comandanţi spre subalterni. Apoi se aude simplu şi sec:

• Am înteles!
• Executarea!

               Militarii aliniaţi în plutoane traversează rapid pădurea unităţii şi in faţă se desfăşoară cât vezi cu ochii câmpiile galbene. Dacă în pădure se simţea răcoarea frunzelor verzi de aici încolo însă cloceala te izbea în moalele capului ca un baros de 25 de kg. Si plutoanele de paraşutişti se prelingeau în marş alert ca nişte şerpi albaştri nepăsători, ridicând valuri de praf galben ce se aşeza peste bilgherii roşcaţi şi grei.

               Până la calea ferată a haltei din Boteni şi mai apoi câtiva km până în Titu formaţiile rămân retrânse păşind cadenţat. Imediat după aceea odată cu intrarea pe câmpurile spre Produleşti comandanţii dau un ordin scurt şi toate plutoanele pornesc la liber fără a mai ţine cont de formaţie. De aici încolo doar zarea albastră mai este limita. Cei mai bătrâni ştiu că acolo în orizont vor trebui să ajungă şi este de mers. Cei mai tineri, merg. Nu au nici cea mai mică idee unde, când sau cât. De la o vreme însă unii cedează sub apăsarea armelor iar alţii sub apăsarea beşicilor ce se instalează necruţător în tălpile picioarelor fierte în bocanci de căldură şi praf.

               Dar nimeni nu se opreşte. Ordinul este sec si necruţător:

• Companie mars!

               Si vrei nu vrei, mergi. Sângele se amestecă cu beşicile umflate şi dureroase. Injuri si mergi. Sau crapi! Există o regulă nescrisă. Nu ai voie să laşi pe nimeni în spate. Aşa încât unii preiau pistoale miltralieră, alţii AFET-uri dar toţi trebuie să meargă mai departe. Si aşa minut după minut soldaţii se apropie de poligonul de tragere. Odată ajunşi respiră uşuraţi.

Tata si Moderator cu experienta pe Desprecopii.com. Vizitati blogul lui Marius.