Îmi amintesc atât de bine primul început de primăvară petrecut în calitate de mamă. Aveam un bebeluș de aproape nouă luni, pufos și cu miros ademenitor, stimuli ce făceau creierul meu să fie într-o constantă stare de beatitudine. Sau cel puțin așa credeam eu, pentru că începusem să am zile pline de o tristețe de neînțeles. Chiar mă simțeam vinovată! Cum puteam să fiu tristă când aveam ce îmi dorisem atât de mult? Ștergeam repede gândurile cu o forță de neimaginat și îmi continuam rutina de mamă.

Venise primăvara! Habar n-am cum sărbătoresc oamenii 1 și 8 Martie, eu întotdeauna am considerat 1 Martie-Ziua Femeii, iar 8 Martie- Ziua Mamei. Țin minte clar ce bucurie am avut că există o zi a mamei pe care să o sărbătoresc și eu, că pe cealaltă o ratasem. A fost momentul meu de conștientizare! Ratasem totul intenționat, evident cu puterea subconștientului meu care îmi trăsese o mare păcăleală, mă lăsase să cred că am un nou rol de care trebuie să mă țin cu toate puterile. Ce rol? Cel de mamă și atât! Nu e nimic rău în a fi mamă și atât, e chiar firesc în primele luni de viață ale ființei celei mai dragi. Dacă ar fi fost altfel, iar femeia nu ar fi intrat trup și suflet în acest rol, probabil rasa umană nu ar fi rezistat. Dar tot știința ne atrage atenția că asumarea unui singur rol poate pune atâta presiune pe individ, creând stări de frustrare sau tristețe.

Ne simțim bine când trecem de la un rol la altul, de la soție la mamă, de la mamă la prietenă, de la prietenă la colegă și ar fi imposibil să jucăm același rol în toate ipostazele. Închipuiți-vă cum ar fi să jucați rolul de mamă cu colegii de serviciu? Probabil ar fi amuzant la început, după care destul de enervant pentru ceilalți.

Așadar, am realizat că venise vremea să îmi asum că sunt un om complet, care își anulase firesc câteva roluri pentru a face treabă bună cu micuța ei, dar nu definitiv. Ați putea zice :” Ce ușor! Când începem să ne simțim un pic triști, realizăm că e momentul să ne mai asumăm și alte roluri, să ne îmbrăcăm din nou straiul de femeie, în toată complexitudinea ei și gata, succes garantat!” E posibil să fie ușor dacă ai fi gândit așa de la bun început și ți-ai fi luat toate măsurile de precauție, să poți sări facil de la un rol la altul. Eu nu am făcut-o și atunci am realizat că de fapt am mare nevoie de ajutor pentru a realiza trecerea și e musai să ceri ajutorul, că altfel nu apare defel din senin.

Ce am învățat eu? Cum am făcut eu pașii?

• Am renunțat la a mă simți vinovată pentru că lipsesc câteva ore din viața copilului meu.
• Am învățat că e firesc ca al meu micuț să mă vadă autentică, în toate ipostazele și în toate trăirile mele.
• Am început să cer ajutor, oricât de greu mi se părea atunci ( mi se mai pare câteodată). Am început să nu mai mă simt rușinată că cer ajutor cuiva. Înainte consideram că nu sunt o mamă bună dacă rog pe cineva să mă ajute cu copilul. Ce fel de mamă nu se descurcă cu propriul copil? Rușinea nu are ce căuta în asumarea noastră ca personă unică.
• Am eliminat toate convingerile care îmi limitau efectiv viața, dar și pe cea a familiei mele.

” O mamă bună stă doar cu copilul ei.” ” Odată devenită mamă trebuie să faci doar asta.” ” Rolul femeii este doar acasă, cu copiii.” ” O familie reușită este doar aceea unde femeia stă acasă.”

* Nu contest faptul că există femei care se simt foarte bine doar în această ipostază, de mamă, și care ar putea spune că lucrurile nu stau tocmai așa. Suntem unici, suntem diferiți! Statistica arată, în schimb, că un număr mare de femei se simt împlinite având mai multe roluri, dar nu știu cum să facă trecerea.

• Am menținut pe cât posibil echilibrul între viața de familie și cea profesională. Evident că nu putem face asta zilnic, dar am început să fac liste la început până am deprins obiceiul. Adică nu m-am simțit copleșită de faptul că am fost mai ocupată la serviciu o perioadă. În schimb, am făcut în așa fel încât să îmi iau revanșa cu familia. Nu m-am simțit deloc vinovată că am stat acasă cu copilul răcit, fiind întotdeauna corectă cu asumarea lucrurile pe care nu le-am făcut în acea perioadă la serviciu.

Câteodată ne întrebăm de ce ceilalți nu văd că de fapt facem ceva minunat? De ce nu apreciează efortul nostru? De ce soțul se supără că nu îi mai dăm atenție, pentru ca la un moment dat să se răcească în relație? De ce prietenii se îndepărtează?

Vă spun sincer, nu sunt acte de rea credință sau semne că acele persoane nu vă apreciează. Este vorba de schimbarea raportului dintre persoane, se întâmplă automat și este inconștient. Dacă o perioadă schimbi rolul pe care îl aveai în relație, de la soție la mamă, sau de la prietenă la mamă, raportul se schimbă, iar relația se stinge de la sine treptat. Dacă tu îți privești partenerul ca pe un tată și atât, uiți că mai este și soț, rezultatul la care vei ajunge este de a avea un tată și atât. Am întâlnit cupluri care spuneau că după ce au plecat copiii de acasă nu au mai avut nimic de împărțit, nimic de discutat, nimic în comun.

De ce este important pentru copii ca mama să mai iasă din acest rol? Pentru că așa cum spuneam, menținerea într-un singur rol ne obosește, iar copilul va avea o mamă prezentă fizic, dar absentă emoțional, pentru că resursa emoțională trebuie încărcată cu lucruri care ne fac plăcere. Nu degeaba se spune că dacă mama e fericită și copilul e fericit!

Nu există un sfat sau un adevăr general valabil. Așadar, soluția ar fi să căutăm în interiorul nostru resursele pe care le avem, lucrurile care ne fac plăcere, să conștientizăm că femeia nu este doar mamă, că ea își poate asuma mult mai multe roluri.