O secundă e puţin. Doar numeri până la unu şi gata, a trecut. Ca şi cum nu ar fi fost vreodată. Dar tu ştii ca a fost… acolo pentru o clipă. Stai si zâmbesti din colţul gurii într-un mod imaginativ pentru că nu ţi se vede zâmbetul ascuns. Poate doar in ochi. Da, doar ochii îţi trădează zâmbetul fugar. Însă nu e mai nimeni in jurul tău să-ţi vadă licărirea din ochi, deşi e atâta lume care trece prin faţa şi prin spatele tău. Da, lume care trece, unii cu paşi grabiţi, alţii plimbându-se lent şi se perindă prin faţa ta fiecare urmând o linie invizibilă a propriului lor destin.
Si tu stai, stai uitându-te la fiecare cu ochii tăi blajini ce nu cunosc ura, incapabili de acest sentiment, stai uitând de tine deşi exişti şi deşi exişti, nimeni nu pare sa te vadă, chiar dacă nu eşti o umbră sau vreo fantomă. Si accepţi. Accepti poate pentru că nu ai încotro.
Sau mai degrabă pentru ca tu nu ştii decăt să iubeşti. Atâta doar că iubirea ta a devenit unidirecţională sfidând regula vieţii conform căreia iubirea se face în minim doi
Sau poate tocmai de aceea iubeşti. Stai şi priveşti cu îngăduinţă şi înţelepciune iar în ochii tăi se vede umbra gândului tău. Este ea:
Acea iubire intangibilă.
Tata si Moderator cu experienta pe Desprecopii.com. Vizitati blogul lui Marius.
