Toate zilele trec una după alta. Insă cu fiecare zi trecută, parcă sub magia unei baghete de vrăjitor, creşte un sentiment de fericire. Secunda după secundă, oră dupa oră, zi după zi. La început pare atât de mic, atât de insignifiant, de microscopic, pare invizibil. Si cu toate acestea ca şi un copil mic care începe să umble, pas după pas, câştigă teren victorios. El, sentimentul de fericire. Se hrăneşte din izvoare nebănuite, părea uitat, pierdut undeva printr-un ungher al unui suflet golit, pustiit, rămas orfan şi pribeag pe cărări reci. Nici nu mai ştia ce înseamnă să râzi, să te bucuri sincer. Uitase complet. Sau cel puţin aşa părea să fie.

Si cu toate acestea asemeni bobiţelor de rouă sclipitoare de pe firele de iarba crudă ale dimineţii, încetul cu încetul a început să sclipească un mic izvor de fericire. Stiţi vorba aceea: esenţele tari se ţin în sticluţe mici? Este perfect valabil, doar că ceea ce trebuie să faci este să descoperi sau uneori să redescoperi esenţa ta. Acea esenţă tare care o ţii ascunsă uneori fără să îţi dai seama într-o sticluţă mică a sufletului tău. Din acea clipă îţi dai seama că defapt a existat acolo dintotdeauna, însă poate datorită unor împrejurări mai mult sau mai puţin dorite ai ajuns nu să o pierzi, ci să te pierzi pe tine însăţi în vârtejul unei vieţi sau al unor momente nedorite. Te-ai lăsat furat de acestea fără să bănuieşti ca te vor trage pe un drum care nu ţi-l doreai defapt. Si tu în nobleţea ta te-ai lăsat furat de acest vârtej crezând ca este lupta ta pe care ai datoria să o câştigi fără să bănuieşti măcar că poate e blestemul trădării lui Iuda ascuns sub un zâmbet.

Nu trebuie să te judeci. Dimpotrivă trebuie să accepţi că prin ce ai trecut îţi aparţine, nu esti altul eşti acelaşi tu ieşit din valuri pe un mal. Si dă-mi voie. Dă-mi voie să îţi suflu uşor ca un copil un pic de fericire!

Tata si Moderator cu experienta pe Desprecopii.com. Vizitati blogul lui Marius.