Mi-e rușine! Sunt vinovat!

Mi-e rușine! Sunt vinovat!

Parcă toată lumea, tot Universul avea ceva de spus. Fiecare pas, fiecare firicel pe care îl atinge era atent analizat de cineva. Își întorcea privirea când vedea dezaprobarea, dar parcă tocmai asta o urmărea și mai tare. Vecinii spuneau despre ea că e o fetiță liniștită și cuminte, dar până când? Orice mișcare era ca la teatru, să nu cumva să iasă din decor sau din scenariu. Mama îi spunea mereu să aibă grijă cum se comportă, că are să se facă de râs și nicio apă nu avea să o mai spele. Pe lângă toate astea trăia și cu frica că are să moară ai ei din cauză că va face ea ceva greșit. De inimă rea se temea cel mai tare, că or să se supere așa de tare ai ei, iar ea va fi singura responsabilă de toată această tragedie. Credea cu fermitate, căci avea doar 10 ani!

Vina și rușinea sunt două trăiri pe care le învățăm în copilaria mică, prin mesajele pe care cei din jurul nostru ni le transmit. Mesajele pot porni adeseori din convingeri limitatoare ale celor care le dau mai departe. De cele mai multe ori, așa cum le spune și numele aceste convingeri nu fac altceva decât să ne limiteze viața, să ne oprească din ceea ce ne dorim să obținem, iar către copiii noștri pornesc ca mesaje toxice, limitându-le și lor perspectivele. Și vremea trece, iar noi auzim:

” Nu mai face asta, ești băiat mare, râde lumea de tine!” ” Văd, aud vecinii!”, ” Dacă nu reușești, o să te arate lumea cu degetul, iar eu am să mor de rușine!”, ” Îmi scoți peri albi.”, ” Am mai îmbătrânit un an, iar mă doare capul din cauza ta.” și câte și mai câte exemple putem spune sau ne putem aminti, chiar simți!

Vina și rușinea condiționează dragostea

Copiii trăiesc, astfel cu senzația că dragostea pe care o primesc de la părinții lor este condiționată de ceea ce fac ei, iar acest fapt nu este real, niciun părinte nu își iubește copilul condiționat. Cu toții ne iubim copiii din adâncul sufletului nostru, indiferent de factorii din exterior, doar că mesajele pe care le transmitem vin tot din teama, rușinea, vina pe care ne-a făcut și pe noi cineva să o simțim. Atunci, dacă facem un exercițiu de conștientizare și realizăm cu nu are importanță părerea celorlați în raport cu dragostea pe care o nutrim față de copiii noștri, de ce să continuăm să ne învârtim în acest cerc înfricoșător?

Am putea spune că aceste trăiri sunt naturale, din moment ce fac parte din noi și că ele ne ajută să avem o conduită corespunzătoare în societate. Cu alte cuvinte, ele ne sunt de ajutor pentru a știi cum să ne modelăm comportamentul. Dar oare este singurul instrument care ne-ar putea conduce către un comportament plăcut atât nouă cât și celorlalți?

Ei bine, dacă rușinea și vina, nasc mânia, frustrarea sau poate chiar depresia, poate că ar fi prolific să gândim în afara paradigmei, să găsim alt gen de motivație.

Cum putem crește copii fericiți, înțelegători și empatici, fără a utiliza mesaje toxice?

Eu am discutat mult cu copiii mei despre emoțiile pe care eu le simt pe parcursul unei zile, despre emoțiile lor și despre ce fel de trăiri ar putea străbate ființa altor oameni. Am denumit acest joc ” Vocabularul emoțiilor”, apoi am trecut la etapa următoare, când am încercat să descoperim ce stârnește aceste emoții, apoi ce le poate calma, când sunt ele bune, când pot fi rele cu noi. În tot acest joc, am învățat că noi putem determina emoțiile altor oameni și cât tot noi le putem calma. Și aici a intervenit alegerea, posibilitatea de a face să se nască în cineva emoții pozitive sau dimpotrivă. Astfel, putem ajuta copiii să-și construiască un comportament dezirabil în societate și fără a-l rușina, lăsându-l doar să-și folosească propria lui putere interioară. Cei mai mulți aleg să vadă zâmbetul pe fața cuiva.

Ascultându-le și acceptându-le emoțiile prin care trec ei zilnic, copiii se simt auziți, văzuți și înțeleși. Putem vedea furia, teama, frustrarea cuiva și putem empatiza cu aceste, pentru că sunt spontane. În schimb, putem limita comportamentul. Nu atacăm niciodată emoția, dând senzația copilului că el este greșit, că simte ceva ce altul nu simte, că este un ciudat. De cealaltă parte, stopăm comportamentul dacă acesta determină în altă persoană tristețe sau durere:

” Văd că ești furios, înțeleg că ești nervos. Cu toate aceste nu te pot lăsa să te rănești, să rănești altă persoană sau să distrugi lucruri. Vino la mine în brațe, să găsim o soluție bună pentru toată lumea.”  în loc de

” Nu ai niciun motiv să fii furios, nu vezi că se uită toată lumea la tine, râd și copiii mai mici de tine. Oprește-te!”

În încheiere, vă invit să meditați puțin la situațiile în care ați fost rușinați sau v-ați simțit vinovat, vă verificați dacă aceste emoții v-au fost de folos în această formă și dacă transmitându-le mai departe aducem un beneficiu real în viața micuților noștri. Alegând variantele blânde, rezultatele sunt conștiente și ne fac să ne simțim bine, diferit de atunci când facem ceva pentru că așa trebuie. Nu înseamnă că nu ne vom mai simți niciodată rușinați sau vinovați de anumite lucruri, dar vom știi cum să le gestionăm. Dacă tot fugim de emoții ne care ne este teamă, ele nu vor dispărea, ele doar se vor stoca până se vor transforma în stări dăunătoare. Practic, fugind de ele le dăm putere, înfruntându-le, acceptându-le ca parte din noi, putem face pace cu ele.

 

Tags: emoții, rusine, vină

About Author

Gabriela Maalouf

Gabriela este trainer NLP pentru copii și părinți, certificat în Marea Britanie, NLP Practitioner, jurnalist, consiler dezvoltare personala, acreditat de Ministerul Muncii, Ministerul Educației, atât în România, cât și în UE. Gabriela a lansat în Romania teoria Parentingului Personalizat, plecând de la practică și ajungând la teorie. Gabriela este mamă a doi copii.

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*